Judeţul Cluj se află pe locul doi în ceea ce priveşte prezenţa la urne, după Ilfov.
Peste 8,6 milioane de români şi-au exprimat dreptul la vot, în ţară, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit primelor date oferite de Biroul Electoral Central.
Conform sondajelor efectuate de CURS şi Avangarde, în turul doi se vor înfrunta Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.
Astfel, potrivit primului exit-poll, anunţat la ora 21.00, ora la care s-au închis urnele în România, Klaus Iohannis a fost votat de 39% dintre alegători, Viorica Dancilă a obţinut 22.50% din voturi, iar Dan Barna a obţinut 16.40%. Datele exit-poll-ului CURS şi Avangarde sunt valabile pentru ora 19.30.
Potrivit exit-poll-ului realizat de IRES, Klaus Iohannis a obţinut 38,7% din voturi, Viorica Dăncilă – 22%, iar Dan Barna – 16,1%.
Din cei 18.217.156 de alegători înscrişi pe listele electorale, peste 8.6 milioane de români au votat în ţară, potivit datelor oferite de Biroului Electoral Central la închiderea urnelor. De asemenea, 660.563 de români au votat în străintate până duminică la ora 21.00, ora României.
Prezenţa la vot în judeţul Cluj a fost, potrivit BEC, de 59,20%. La vot s-au prezentat 282.852 de alegători din cei 608.661 înscrişi pe listele electorale permanente. 74.768 de persoane au votat la Cluj pe liste suplimentare.
Doar în Ilfov s-a înregistrat o prezenţă mai mare la vot ca la Cluj, respectiv 63,13%
Datele finale, atât în ceea ce priveşte prezenţa la urne în România şi Diaspora, cât şi în ceea ce priveşte voturile obţinute de candidaţi vor fi prezentate de BEC în zilele următoare.