“Ambulanța” care salvează monumente. Mai mulți voluntari restaurează o veche biserică din județul Cluj

O veche biserică de lemn din județul Cluj este readusă la viață cu ajutorul Ambulanței pentru Monumente, o asociație preocupată de salvarea obiectelor de patrimoniu aflate în stare avansată de degradare. Mai mulți meșteri și voluntari își dedică, în această perioadă, timpul și priceperea pentru repararea lăcașului de cult din Săliștea Nouă.

“De 50 de ani nu s-au mai făcut reparații. Și într-adevăr când am ajuns acolo ploua înăuntru. Chiar dacă nu este pictată, este o biserică extrem de valoroasă, de sfârșit de secol XVIII. În scurt timp am luat legătura cu Primăria, care a finanțat materialele pentru punerea în siguranță, respectiv lații și șindrila, iar noi cu voluntarii și cu meșterii am lucrat efectiv acolo. Estimăm că într-o săptămână vor fi gata lucrările, a fost mai greu la partea de turn și în partea din spate, dar în acest moment se merge într-un ritm alert”, explică arhitectul Eugen Vaida.

Lucrările au și un scop didactic pentru studenții care s-au trasformat, timp de câteva zile, în voluntari. Inițiatorii proiectului Ambulanța pentru Monumente se pregătesc să intervină și la biserica din Săliștea Veche, și aceasta aflându-se într-un stadiu avansat de degradare.

 

Ioana Pîrlea

Sursa foto: Ambulanța pentru Monumente

 

Ne poți asculta și aici: