Au început lucrările la Parcul Observator din cartierul Zorilor. Investiția trece de 1,5 milioane euro

Au început lucrările de amenajare a Parcului Observator din cartierul Zorilor. Acesta se va întinde pe o suprafață de 1,2 ha și le va oferi clujenilor diverse posibilități de relaxare și petrecere a timpului liber.

Viitorul parc din cartierului Zorilor va avea loc de joacă cu dotări moderne pentru copii, zonă de recreere pentru seniori (cu mese de șah și fântâni arteziene), zonă de fitness, zone de promenadă și piste pentru biciclete.

În noua zonă verde se vor planta peste 180 arbori și mai bine de 240 arbuști, pe lângă cei existenți. Sistemul de irigație prevăzut în proiect va reduce costurile de întreținere și va asigura prospețimea vegetației în perioadele de secetă, precizează reprezentanții primăriei. De asemenea, potrivit acestora, aleile vor fi amenajate din materiale permeabile pentru un impact minim asupra mediului și vor permite accesul persoanelor cu dizabilități în toate zonele parcului.

Valoarea totală a proiectului este de peste 1,5 milioane euro, iar termenul de finalizare este luna iulie a anului viitor.

 

Ne poți asculta și aici: