Peste 222 de milioane de lei au încasat, anul trecut, în total, angajații din județul Cluj aflați în șomaj tehnic din cauza pandemiei de coronavirus.
De la jumătatea lunii martie, când în România a fost declarată starea de urgență și până în luna noiembrie, peste 151.000 de salariați, din 21.000 de companii, au beneficiat de acest ajutor.
Cele mai multe solicitări au fost depuse în luna aprilie, când a fost solicitat ajutor de șomaj pentru 56.000 de persoane, a spus purtătorul de cuvânt al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Ciprian Boșca:
În timpul șomajului tehnic, salariații beneficiază de o indemnizație de 75% din salariu. Subvenția acordată de stat este de cel mult 2.381 de lei net, pentru un angajat aflat în această situație.
Ovidiu Cornea