AUDIO | „Am invățat mult despre răbdare, curaj și prietenie”. O poveste cu măști și combinezoane aduse din China pentru cei din linia întâi

Ovidiu Neamțu a povestit la EBS Radio cum a început „aventura” care s-a încheiat cu mai multe transporturi de materiale de protecție pentru personalul medical din Cluj.

Primele combinezoane au fost donate la Clinica de Chirurgie 1 din Cluj

 

Ovidiu Neamțu este președinte și fondator al organizației 11even, activă în domeniul educației și sportului. ONG-ul a reușit să aducă la Cluj, tocmai din China, 880 de combinezoane de protecție, măști chirurgicale și ochelari de protecție pentru personalul medical.

Chiar dacă nu au avut vreodată un proiect în zona sănătății sau caritabilă, cei de la 11even s-au gândit că au un ONG și, „în tumultul pe care l-am simțit cu toții la final de martie, când cei din sistemul sanitar se așteptau la ce e mai rău”, au decis să ajute. Dar cum a început totul?

„A fost un strigăt disperat al unei prietene de la ATI, căreia i s-au adăugat apoi multe alte voci, medici, asistente. În perioada respectivă îmi aduc aminte că erau multe organizații care voiau să se asocieze, iar pe de altă parte mulți din sistemul medical, care strigau ‘nu avem, nu avem’…”, spune Ovidiu Neamțu.

Organizația a strâns 90.000 de lei într-o săptămână. Donații au făcut inclusiv familii de români din alte țări, care au decis să contribuie, să vină în ajutorul celor din spitale. Apoi au discutat cu medicii ca să știe despre ce este exact nevoie și au găsit și „un cap de pod”, în China.

Așa se face că, în 15 mai, 12 colete cu primele 500 de combinezoane au fost donate la Clinica de Chirurgie 1 a Spitalului Județean de Urgență din Cluj.

Să aduci astfel de materiale din China, când efectiv toată lumea le vrea, este a adevărată aventură. Iar prețul a ajuns să fie de patru ori mai mare decât a fost estimat. Dar povestea are un final fericit și o concluzie pe măsură.

„Cred că, în final, sunt extrem de recunoscător că am pornit la drum. Au fost zile în care am simțit că aproape plâng, pentru că știam că sunt oameni, peste 100 de donatori, care și-au făcut speranțe… și mă simțeam extrem de responsabil față de ei. Pe de atlă parte mă simțeam responsabil față de cei pe care am promis să-i ajutăm…Am învățat foarte mult despre răbdare, despre curaj, despre prietenie…și mă bucur mult că am trecut prin procesul ăsta”, a spus Ovidiu Neamțu la EBS Radio.

Iar povestea nu se oprește aici pentru că va începe o nouă campanie, de data asta pentru
Secția de Oncologie a Spitalului de Pediatrie 2 din Cluj.

Mai multe aflați din interviul pe care Ovidiu Neamțu i l-a acordat Ancăi Brășfălean

 

Sursa foto: Facebook/11even