AUDIO | Business-uri care nu resimt atât de acut criza. Producător local: „Clienții știu cât de important este să avem grijă unii de alții!”

Măsurile impuse de răspândirea coronavirusului afectează deja numeroase sectoare economice, dar sunt și domenii în care impactul nu se resimte atât de acut. 

De exemplu, zeci de localuri din Cluj oferă servicii de livrări la domiciliu, activități permise și în noul context, în care restaurantele au fost închise. Pe de altă parte, faptul că funcționează online a permis și firmelor de IT să își desfășoare în continuare activitatea, angajații putând să lucreze de acasă.

Fie că produc paste, pizza și feluri principale, localurile clujene, cărora logistica le-a permis și-au comutat activitatea înspre livrările la domiciliu. Blogger-ul Dan Ciulea a făcut o  listă, care se actualizează constant, cu peste 60 de link-uri active la astfel de localuri, pe blogul său.

Producător local: „Lumea stă acasă, dar clienții știu cât de important este să avem grijă unii de alții!”

Mai mult, există și producători locali care își distribuie în această perioadă preparatele la domiciliul clienților. Proprietara unei afaceri de familie în Cojocna, Nagy Kinga, spune că numărul comenzilor, venite în special din Cluj și alte localități din zona metropolitană, s-a dublat în ultimele zile.

„Cerința, interesul a devenit mult mai mare. Se vede că foarte mulți stau acasă și ne văd pagina, vizualizările au crescut de zece ori. Cerință există. Distribuim cam de toate, de la tăieței de casă, la dulcețuri, produse sezoniere, pe care încercăm să le producem, să le prelucrăm, pe care le-am făcut în timpul iernii, cum ar fi zacusca, până ne ține stocul. Fiindcă suntem o întreprindere familială mai mică, înseamnă că producem cât apucăm, adică nu avem stocurile făcute ca să facem față, cât avem atâta dăm. Oamenii sunt foarte înțelegători, știu că regula este cine comandă mai repede are prioritate, chiar au fost înțelegători”, ne-a declarat femeia, care a demarat în urmă cu câțiva ani mica afacere de familie, Grădina Doktorului, alături de soțul său, care este horticultor.

Experiența câștigată în ani le-a permis să pună în valoare și perioadele moarte din punct de vedere agricol și să poată livra și produse procesate. Practic, timp de câteva zile produc și pregătesc produsele pe care acum chiar femeia le livrează, o data pe săptămână, într-un Cluj mai aerisit de mașini ca alte dăți.

„Nu am stat de povești cu clienții, că nu e vreme de povești, dar toată lumea la care am fost era în ideea să avem grijă unii de alții, să încercăm să controlăm această situație, dacă depinde și de noi, mai ales de noi”, a spus Nagy Kinga.

Ea povestește cum se desfășoară în această perioadă activitatea:

 

Lumea spune că IT-ul nu e afectat, dar activitatea se contractă”

Trecem de la producătorul local, de alimente, la tehnologie, domeniu care, cel puțin în teorie, ar trebui să fie mai puțin expus în această perioadă… Firmele din IT au relocat într-adevăr munca multora dintre angajați la domiciliu și își continuă proiectele, dar activitatea începe totuși să se ajusteze.

„Toată lumea poate să privească zona de industrie de IT ca fiind mai puțin expusă riscurilor pentru că au implementate modelele de lucru online, pot lucra remote (de la distanță, n.red.), însă ne referim la relația cu clienții a acestor companii de IT, clienți care în bună parte proveneau din industrie, din țările grav afectate de această criză și începe să se resimtă și în rândul companiilor de IT românești, fie că vorbim de IMM-uri sau companii mai mari. Pot să zic că există o contractare a comenzilor care vin și inclusiv a proiectelor care se află în implementare, de la zi la zi”, a explicat Bianca Muntean, managerul organizației Transilvania IT Cluster, care numără zeci de companii clujene din domeniu.

Bianca Muntean povestește cum se resimte impactul pandemiei în IT:

 

Sectorul IT și al comunicațiilor numără la această oră cel mai mare număr de salariați din Cluj-Napoca, peste 22.000, mai bine de 10% din totalul angajaților din oraș, potrivit datelor strânse la Centrul Interdisciplinar de Studiu a Datelor.

Care este măsura care ar putea ajuta firmele de IT în viitor, explică reprezentanta Transilvania IT Cluster:

 

Ovidiu Cornea

 

Sursa foto: Facebook/ Gradina Doktorului