„Când îmi voi afla numele”, un roman plin de suspans și ponturi despre ieșirea din traumă

V-ați imaginat vreodată cum ar fi să auziți gândurile celorlalți? Avem o idee despre asta, din filmul Ce vor femeile (cu Mel Gibson). Dar este și cazul eroului din cartea Larisei Calo, un tip normal care, fără să vrea, are parte și de o doză de paranormal în viața lui.

Un pasionat și talentat traducător, un om al cuvintelor, care tocmai cu cuvintele ajunge să aibă probleme, ba chiar ajunge să nu-și mai amintească nici propriul nume. Astfel, o mare parte din poveste, îl urmărim sub pseudonimul Caragiale, după numele străzii de pe care l-a cules Ambulanța, atunci când pentru el a început sfârșitul. Sau o nouă viață.

Larisa Calo, de formație psiholog, vine cu mai multe detalii menite să ne atragă în paginile acestui roman psihologic. Miza este, în esență,  să învățăm câte ceva despre cum să ne confruntăm cu o traumă, în orice fel și chip ar apărea aceasta în viața noastră. Și cum să facem asta mai bine decât printr-o poveste? Una bine scrisă, despre care discută Anca Brășfălean cu autoarea Larisa Calo.

Ne poți asculta și aici: