S-a întâmplat ca în timp ce era de gardă, la terapie intensivă, și supraveghea un pacient intubat, un medic clujean să surprindă la televizor imaginile cu protestatarii ieșiți în stradă. Unii strigând „asasinilor” în fața unui spital. La câtva timp după acest moment, a făcut o postare online, un text simplu, în care semnala paradoxul. Anca Brășfălean l-a întrebat pe medicul Mihai Oprea cum s-a simțit în acele momente și cum își explică această situație contradictorie. El crede că, deși comunicarea dintre autorități și populație trebuie mereu îmbunătățită, boala este cât de poate de reală și periculoasă și nu putem renunța la luptă.
Sursa foto: facebook
Pneumologul Bogdan Mincu ne spune și el cum se aud protestele din papucii de medic. Dar spune că, deși ca cetățean îi înțelege pe protestatari, în condițiile în care virusul este tot activ, are rădăcini noi, care îi afectează mai ales pe tineri, avem nevoie să lucrăm cu toții la încrederea în autorități. Ne spune și care ar fi „rețeta” pentru realizarea acestui lucru.
Sursa foto: facebook
Disclaimer: Opiniile și viziunile exprimate de invitații EBS Radio le aparțin în totalitate și nu reprezintă în mod obligatoriu direcția editorială EBS Radio. EBS Radio este fidel principiilor libertății de expresie care include dreptul publicului de a avea acces inclusiv la materiale, informații, idei și conținut ce poate fi considerat controversat, fără încălcarea legilor în vigoare.