AUDIO | Cristi Danileț: „E o solidaritate uriașă în rândul clujenilor și nu numai”

udecătorul Cristi Danileț a vorbit la EBS Radio despre ce s-a întamplat în cele două săptămâni de când organizația VeDem Just lucrează ca să-i ajute pe vârstnici, dar și pe cei aflați în prima linie în lupta împotriva Covid-19.

Cristi Danileț în studioul EBS Radio. Foto: Arhivă

 

E multă adrenalină spune judecătorul, care e nelipsit și din board-ul mișcării „Vă ajutăm din Cluj”, care, cu ajutorul voluntarilor, a asigurat transportul de alimente și medicamente pentru persoanele de peste 65 de ani.

„Ne-am dat seama că medicii, asistenții medicali, infirmierele au nevoie de ajutor. Ăsta este motivul pentru care am început să căutăm plastic, să îl ducem la antreprenorii din Cluj să îl transforme în viziere și apoi să le donăm, gratuit, personalului medical din Cluj”, a declarat Cristi Danileț la EBS Radio.

Rândurile voluntarilor se „îngroașă” pentru că, spune Cristi Danileț, lumea a înțeles că e nevoie de ajutor.

„Este o solidaritate uriașă pe care o resimt în rândul clujenilor și nu numai. Ne-au contactat inclusv ong-iști și spitale din alte județe. Am trimis viziere până la Drobeta- Turnu Severin, iar la Constanța am organizat un alt grup cu voluntari VeDem Just, care produce viziere acolo… Am ajutat în locuri care sunt acum ‘în foc’, cum ar fi Suceava sau până la unități sanitare care nu au încă probleme cu Covid-19”, a mărturisit judecătorul.

S-au făcut donații în 48 de unități spitalicești până acum, lucru de care judecătorul este „foarte mândru”. De la combinezoane și spirt, pâna la dezinfectant și viziere au ajuns în spitale în ultimele săptămâni.

„Lumea a înțeles că este vremea pentru soldaritate, trebuie să ne implicăm. Și au fost oameni care au donat și 5 lei. Și 5 lei am folosit pentru a procura cele necesare medicilor”, a mai spus Cristi Danileț.

Întregul interviu pe care judecătorul Cristi Danileț i l-a acordat lui Tiberiu Crișan la emisiunea WakeUp Cluj, îl puteți asculta aici