AUDIO | Interviu-document, In memoriam Marius Tabacu: „Nu puteam cânta la pian pentru sertar, așa m-am apucat de scris, de tradus”

Regretatul director al Filarmonicii din Cluj, Marius Tabacu, a povestit într-unul din ultimele sale interviuri în limba română, despre cum i-au schimbat restricțiile comunismului propria traiectorie, dar și despre cum a ajuns un apreciat traducător din limba maghiară, fără să o fi studiat nici măcar o oră la școală.

„Interviul de față a fost realizat în toamna lui 2018, când i-am solicitat lui Marius Tabacu, directorul Filarmonicii clujene, un interviu despre cariera sa de traducător, din maghiară în română. Aceasta după ce îmi „picase” în mână romanul lui Attila Bartis, „Plimbarea” (Polirom, 2008). Mi-a mărturisit că este flatat și oarecum surprins de faptul că am acceptat să urc, la propriu, până în Zorilor, la el acasă. Prezența publică sobră, mai mult decât avizată în ale muzicii, a lăsat loc unui interlocutor jovial. Este probabil unul dintre ultimele sale interviuri ample, în română, și vă invit să descoperiți și dumneavoastră un interlocutor franc și cozeur, degajat și în același timp erudit.” (Ovidiu Cornea)

 

Născut în județul Bihor, în 1952, Marius Tabacu a copilărit în Șimleul Silvaniei (județul Sălaj), a absolvit liceul de Muzică din Timișoara și apoi Conservatorul, la secția pian, la Cluj. În anii ’80 preda la Liceul de Muzică din Cluj, iar în paralel susținea și recitaluri de pian. Intrase însă sub lupa Securității, prin atitudinea rebelă, dar și pentru că avusese curajul să semneze, alături de cea de-a doua soție a sa,  o scrisoare de susținere a Doinei Cornea. Dizidenta comunistă amintește în volumul ei Puterea fragilității”, apărut în 1991, acest fapt, după cum consemnează un articol semnat de Smaranda Vultur, în Revista 22.

Numele nu îmi mai apărea pe afișe!”

Am fost un pic de dizident, cântam la pian mult, apăream pe scenă, nu mai putea să apară numele meu și atunci am început să lucrez pentru ‘sertar’. Nu puteam să cânt la pian pentru sertar… Așa m-am apucat de scris, de tradus. Pe de altă parte, subiectiv-personal, am ajuns să cânt atât de bine la pian încât să îmi dau seama că trebuie să cânt mult mai bine. Aș fi fost și acum un pianist de nivel mediu, acceptabil, ceea ce pe mine nu m-a satisfăcut niciodată”, a povestit Marius Tabacu.

În numele… bunicului

Una dintre primele cărți traduse, un roman de Szekely Janos – pe care mi l-a arătat în timpul interviului (foto), i-a apărut în 1989, sub numele bunicului, Ion Tudoran, mort în urmă cu aproape 30 de ani. Asta însemna să fii proscris al Securității:

Carte a cărui traducere a fost semnată cu numele bunicului lui Marius Tabacu

 

Dintr-un motiv care îmi scapă nu m-au dat afară de la liceu (unde era profesor, n.red.), m-au dat din partid. A apărut această carte și cum numele meu nu putea să se afle pe copertă, a apărut sub numele bunicului meu care a fost ofițer de rang înalt în armata română și a murit prizonier la ruși. Nu l-am cunoscut pe bunicul meu, se spune că era un tip foarte, foarte voinic, moț de felul lui. A murit prizonier la ruși și așa i-a apărut numele tipărit pe carte, ca și cum el ar fi tradus cartea asta”,  a spus Marius Tabacu.

O altă carte, semnată în numele bunicului, Ion Tudoran
O altă carte, semnată în numele bunicului, Ion Tudoran

 

Au fost cazuri când autorul nu mi-a zis nici măcar mulțumesc”

Directorul Filarmonicii a tradus din scriitori maghiari importanți, chiar dacă au fost foarte multe cazuri când autorul nu mi-a spus nici ‘salut’ sau ‘mulțumesc’, considera cumva normal ca eu să fac treaba asta”. Interesant este că nu a studiat maghiara în școală nici măcar o oră, inițierea în această limbă fiind reprezentată de filmele cu Jean Marrais și Alain Delon, traduse în română, dar și în maghiară, pe care le viziona la Șimleu.

Mergeam zi de zi și le vedeam de 5-6 ori. Am început să nu mai vedem filmul în sine ci, vrând nevrând, să citim textul, care era jumătate din ecran. Vedeam acele filme, de spadă și capă, de epocă, ne uitam la film și pupam fetele”, spunea el.

Atât prima sa soție, o cunoscută poetă, Zsófia Balla, dar și cea de-a doua, Eniko Koos Tabacu, care i-a fost alături până în ultimul ceas, sunt maghiare și i-au devenit fini corectori.

Miklós Bánffy, un mare domn”

Marius Tabacu a mărturisit că îi era greu să aleagă un roman preferat, dintre cele traduse, și că se simțea cel mai apropiat de cel la care lucrează la un moment dat. Dacă ar fi fost să opteze, înclina spre Zona sinistră”, a lui Bodor Adam, care i-a fost și prieten.

Totuși, probabil cea mai notorie traducere este cea a celor 3 volume ale Trilogiei transilvane”, apărută, după mai multe tergiversări, în 2019, deși traducerea lui Marius Tabacu era gata din 2016. De altfel, în septembrie 2019, Marius Tabacu a obținut premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cea mai bună traducere din literatura universală a anului 2019.

Traducătorul a fost copleșit de personalitatea părintelui castelului de la Bonțida, care a creat în carte un Ardeal al lui, cu farmecul și picanteriile aferente.

Nu faptul că este nobil este important, ci faptul că este un domn. În română este o expresie care pe mine mă încântă, ‘domnul e domn și în șanț’. Ei bine, acest Bánffy a fost domn și când a murit de foame, înainte de anii ’50, când Petru Groza i-a dat pașaport să poată pleca în Ungaria unde deja plecase familia lui, fiica și cu nepotul lui. Și atunci, când murea de foame și primea de la servitorul lui untură, că taiase porcul, ei bine, el a fost un domn. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu un domn și să lucrez cu un domn”, a povestit Marius Tabacu.

Nu există un scriitor maghiar (dar el este de fapt un scriitor de talie și de confirmație europeană) care să se fi apropiat cu atâta compasiune și atâta înțelegere față de românii din Transilvania cum este Bánffy”, a spus el.

Libertatea înseamnă și să poți să spui prostii!”

Marius Tabacu, trei sferturi român, bunica din partea mamei fiind croată, credea că în relațiile româno-maghiare s-au făcut progrese vizibile după ’89.

Astăzi vorbim de lucruri esențiale pe care atunci îți era imposibil să le abordezi. În același timp poți spune și prostii și trebuie să acceptăm și acest lucru, că poate cineva să vorbească prostii și este liber să o facă. Dreptul de a vorbi prostii, dreptul de a fi prost, este unul din drepturile câștigate, pentru că pe timpul lui Ceașescu dacă vorbeai prostii, o încurcai, sau aveai multe posibilități să o încurci. Acum, lasă-mă domnule să vorbesc prostii, dacă vreau, dacă atât mă duce capul, dacă nu, nu. Totul este ca cei care te citesc, fiindcă citim de toate, să uzeze de dreptul de a reacționa la prostiile mele, după cum îi duce capul; libertatea nu este o chestie doar bine făcută, poate să se întoarcă împotriva celor care au luptat pentru ea, e o chestiune de educație. Educația are un rol imens, iar la noi educația stă cum stă”, a spus Marius Tabacu.

În ceea ce privește eternul” subiect al viitorului sediu al Filarmonicii, Marius Tabacu era mai degrabă sceptic. Nu atât de relizarea proiectului, cât de ceea ce va însemna asigurarea unei acustici de calitate, ceea ce presupune grijă și investiții pe măsură.

In memoriam Marius Tabacu, EBS Radio a difuzat, luni, 12 octombrie, interviul realizat în 2018, pe care îl puteți asculta aici:

 

Text și foto: Ovidiu Cornea