AUDIO | Mariea Crâșmaru, globe-trotter: „Îți place și e frumos acolo unde te simți bine”

„Trebuie întâi să înveți să mergi și apoi să faci înconjurul lumii”. Asta a aflat Mariea, cu mult timp înainte să plece în lumea largă și să ajungă nu doar la capătul Pământului, ci și în Cartea Recordurilor.

7 continente, 120 de țări, Polul Nord, Polul Sud și mai bine de trei ani și jumătate pe drumuri. Globe trotter-ul Mariea Crâșmaru a intrat în Guinness World Records pentru cea mai lungă călătorie făcută fără întrerupere și cel mai „lung pașaport” – 154 de pagini și o ungime de 19 metri. Iar acum și-a așternut povestea începută în anul 1997 pe hârtie, în cartea „300K. Peregrin între două milenii”.

Ce a făcut-o să plece „de la cratiță” în lumea largă?

„Dorința de a doborî un record, dorința de a cunoaște Pământul pe care trăiesc, țări, oameni, tradiții, culturi. Înveți în timp ce mergi. Pe mine, turul României și al Europei m-au învățat ce înseamnă să călătorești, ce-ți oferă și ce oferi tu la rândul tău”, a spus Mariea, a cărei poftă de viață și povești este nestăpânită.

Înainte să plece, ea lucra pe hărți de hârtie și și-a făcut traseul pe covor, în casă, cu pixul în mână.

Oamenii pe care i-a întâlnit sunt cei care au ajutat-o să meargă mai departe, spune ea. Români, dar și străini. A dormit la ambasadele României, acolo unde erau, în posturi de poliție, în celule pe care polițiștii i le-au pus la dispoziție, în posturi de radio care aveau program și DJ noaptea, ba chiar în spitale de urgență, unde i se dădea un pat dacă era liber.

„Românii din străinătate făceau chetă la biserici… Eu am plecat doar cu 600 de dolari în buzunar. În Italia, niște români mi-au spus ‘vino duminică la biserică și facem chetă pentru tine’. Eu m-am dus, dar așa de rușine îmi era… să intru în pământ de jenă. Preotul m-a prezentat, fiecare a dat cât a putut, un dolar, doi dolari, nu erau euro pe atunci. Și de acolo înainte căutam bisericile. Nu conta că sunt ortodoxe, baptiste, penticostale, români să fie. Chiar dacă sunt ortodoxă, m-au primit cu aceeași dragoste de om”, a mai spus Mariea, care a devenit, pe oriunde pe unde a trecut, imaginea României.

Mai multe despre extraordinara aventură, dar și ce a descoperit despre ea însăși în urma acestei călătorii aflați din interviul pe care Mariea Crâșmaru i l-a acordat Ancăi Brășfălean.

 

X
X
X