AUDIO | Mihail: „Muzica e un mod de viață, e ca religia mea, și am început să o protejez mai mult”

Artistul Mihail a vorbit la EBS Radio despre noul lui album și cum a ajuns să se „despartă” de hitul care i-a adus succesul.

Mihail pregătește un nou album. Muzica va fi cu totul alta decât cea care l-a consacrat. „Mă ucide ea”, e piesa care a fost pentru el întruchiparea succesului, cu bune și rele, dar pe care artistul o lasă acum în urmă.

„Succesul are un gust cu de toate…Dar te consumă, nu mai ești tu, ești omul din spatele piesei, ești așa… o maimuță pe stradă, toată lumea vrea să facă poze cu tine, cu băiatul ala cu ‘Mă ucide ea’”, spune Mihail.

Recunoaște că își dorea foarte mult succesul și, în același timp, că totul are un timing potrivit. Nu mai cântă melodia pentru că, spune el, a trecut de această fază.

„În timp mi-am dat seama că eu am un potențial mult mai mare și mult mai profund și că muzica nu este doar un mod de a face bani, un job, și că muzica e pentru mine, ca să fiu faimos și să am parte de recunoaștere…Am realizat că muzica e un mod de viață, e ca religia mea și am început să o protejez mai mult…E unica mea formă de a simți magia, prezentul”, a mai spus Mihail.

Acum câțiva ani, când a devenit faimos, Mihail nu știa exact ce însemnă cu adevărat muzica pentru el. Iar timpul a trecut și a început să simtă o mare extenuare mentală, emoțională, spirituală și fizică.

„Am zis, ok, dacă asta implică succesul, atunci eu nu mi-l mai doresc. Și am început să fac pași înapoi, să lansez cât mai rar și m-am retras în vizuina mea aici, la Cluj, cu echipa… și am început să cântăm ceva ce nu am cântat până acuma, să săpăm mai mult”, a mai spus artistul.

Acum vrea ca lumea să îl cunoască cu adevărat, iar asta speră să se întâmple după ce va lansa noul ablum.

Aflați mai multe din interviul pe care Mihail i l-a acordat Ancăi Brășfălean.

 

Sursa foto: Fcebook/Mihail

 

Ne poți asculta și aici: