AUDIO | Mihnea Stoica, UBB: „Românii au așteptări foarte mari după alegerile parlamentare”

Lect. univ. dr. Mihnea Stoica, de la FSPAC a vorbit la EBS Radio despre concluziile trase de specialiști în urma utilizării de către români a busolei electorale pentru alegerile parlamentare. Una dintre ele este aceea că aceștia sunt tot mai dornici să fie parte a dezbaterilor politice.

Mihnea Stoica, lector la FSPAC – Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, unul dintre specialiștii care au lucrat de dezvoltarea Busolei Electorale, spune că anul acesta un număr surprinzător de mare de români au utilizat acest intrument, care le-a permis să își compare preferințele politice cu programele partidelor.

Astfel, spune Mihnea Stoica, românii au așteptări foarte mari după alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie.

Cetățenii vor ca viitorii aleși să gestioneze în continuare cât mai bine situația epidemiologică actuală, dar să și găsească de pe acum soluții pentru posibilele crize economice și sociale care ar putea să apară după ce pandemia de Covid-19 va trece.

Asta arată rezultatele platformei online Busola Electorală, aplicație care a fost accesată deja de peste 50.000 de utilizatori.

„Cetățenii așteaptă soluții din partea politicienilor nu doar cu privire la ieșirea din criza sanitară, dar și cu privire la ieșirea din criza economică și socială. Indiferent cine va forma Guvernul României va avea o misiune foarte dificilă pentru ca așteptările românilor sunt extraordinare în acest moment, și un simplu studiu, cum este cel al busolei electorale arată acest lucru”, a spus Mihnea Stoica la EBS Radio.

Platforma, dezolvată de mai mulți specialiști, inclusiv de la Universitatea Babeș-Bolyai, poate fi accesată accesată aici.

Mai multe aflați din interviul pe care Mihnea Stoica i l-a acordat lui Tiberiu Crișan în emisiunea WakeUp Cluj.

 

Ne poți asculta și aici: