AUDIO | Nicio seară fără o poveste, cu „Advent de basm”

Proiectul online „Advent de basm”, propus de Asociația „De basm” le aduce copiilor, în fiecare seară, de la ora 19:00, până în 24 decembrie, câte o poveste citită de autori români contemporani sau de invitații acestora.

Scriitoarea Iulia Iordan, membră a Asociației „De basm”, a spus la EBS Radio că proiectul le aduce copiilor povești variante, pe care le poate asculta oricine – „Pot fi citite oricărui copil, indiferent de vârstă. Sunt povești și poezii scrise de scriitori români contemporani, dar și povești inedite, cum ar fi povești bengaleze, sau povești de Crăciun din literatura universală”.

„În mod normal, am fi derulat o mulțime de alte proiecte alături de copii, însă perioada aceasta ne-a dat un pic toate proiectele peste cap și atunci am ales să desfășurăm un astfel de proiect la distanță, ceea ce nu e rău, pentru că ne putem adresa copiilor din toată țara în felul acesta, sau chiar de peste hotare. Este un proiect pe care l-am numit „Advent De basm” pentru că se desfășoară în perioada 1 – 24 decembrie și înseamnă: scriitori, sau invitații scriitorilor, care le citesc copiilor în fiecare seară câte o poveste. Iar în seara de Ajun vor fi invitați chiar copiii să citească. Avem un colaj pregătit cu mai mulți copii care citesc din poveștile sau poeziile lor preferate”, spune Iulia Iordan.

„Ne lipsesc reacțiile copiilor”

Proiectele Asociației au avut mereu reacții pozitive, spune Iulia Iordan, „pentru că sunt lucruri necesare. Apropierea copiilor de povești este un lucru pe care îl simțim toți ca fiind o nevoie. Și atunci, de fiecare dată, indiferent ce am face, ne simțim încurajați să continuăm. Însă ce ne lipsește în perioada asta sunt reacțile copiilor…”

„Nu este întotdeauna ușor să te înregistrezi, dar fiecare lucru este un exercițiu pentru viitor, pentru prezent, pentru a ne adapta la ce trăim în aceste vremuri”, adaugă scriitoarea Iulia Iordan. Despre piața de carte pentru copii, Iulia Iordan a spus la EBS Radio, că „se dezvoltă chiar și în perioada aceasta mai complicată a pandemiei. Au apărut mai multe cărți pentru copii de autori români, ceea ce este un lucru bun, un lucru încurajator. E un domeniu în care lucrurile se mișcă greu, dar faptul că noi suntem aici, încă scriem și facem proiecte este un lucru bun și încă mai avem speranță”.

Detalii despre Adventul de Crăciun și poveștile pentru copii, dar și recomandări de lecturi pentru Crăciun, în interviul acordat de Iulia Iordan Ancăi Brășfălean:

Ne poți asculta și aici: