AUDIO | Pelicam, festivalul documentarelor de mediu, e online. „Anul aceste am folosit mai puține resurse și suntem mândri”

Anca Caramelea, a vorbit la EBS Radio despre ediția de pandemie a festivalului Pelicam și misiunea acestuia de a-i încuraja pe oameni să respecte natura.

Imagine din filmul Prețul Paradisului, cel care va deschide festivalul. Facebook/Pelicam

 

Festivalul internațional de filme despre mediu și oameni, Pelicam, s-a mutat anul acesta online.

Coordonatorul festivalului, Anca Caramelea, a vorbit la EBS Radio despre ediția cu numărul 9 a festivalului care se desfășura în mod normal la Tulcea, locul perfect pentru a vorbi despre protecția mediului înconjurător.

„Am avut parte de 8 ani cu o grămadă de invitați, cu numeros public, cu foarte mulți tineri. Acesta a fost unul din punctele importante ale festivalului, ne-am dorit să atragem generația tânără”, a spus Anca Caramelea.

Situația neobișnuită în care ne aflăm, datorată pandemiei de Covid-19, a adus festivalul în online, lucru care nu este neapărat unul rău.

„Ediția aceasta este mai deschisă publicului larg, așa că sperăm să atragă public nou și ne mai oferă un avantaj. Fiind un festival de mediu încercăm la fiecare ediție să mai reducem un pic amprenta pe care o are evenimentul, așa că anul acesta, organizându-l în online, am folosit mult mai puține resurse și de asta suntem mândri”, a mai spus Anca Caramelea.

Mai multe despre festival, ce filme documantare au fost pregătite, unde le puteți vedea și cum puteți reacționa cu realizatorii documentarelor aflați din interviul pe care Anca Caramelea i l-a acordat lui Anca Brășfălean.

 

 

Ne poți asculta și aici: