„Poveștile Transilvaniei există. Ele trebuie doar redescoperite!”. Istoricul Gabriel Rusu aduce la EBS Radio întâmplări de mult uitate.
Armata principatului – Exercitus Transilvaniae – era o structură formată din profesionişti ai armelor, alături de elemente compozite, neprofesioniste, cu un minim de instrucţie, dar ataşate valorilor statului.
În același timp, oastea era o concentrare eterogenă de indivizi cu felurite niveluri culturale, provenind dintr-o varietate de medii sociale, din ţări diferite – atunci când armata avea în componenţa sa şi mercenari străini -, astfel încât printre cei înrolaţi se puteau strecura şi indivizi predispuşi, din motive sociale, conjuncturale sau chiar patologice, la comiterea unor fapte circumscrise sferei penale.
În secolele XVI-XVII apar regulamentele militare, elaborate de principe, aplicabile tuturor celor aflaţi sub arme, indiferent de statutul lor social, acestea fiind menite să regleze viața din taberele expediționare, să introducă o disciplină spartană în rândul trupei, să prevină și să sancționeze orice fel de abatere. Încălcările acestor norme îl puteau aduce pe soldatul indisciplinat, trădător, dezertor sau criminal în faţa călăului.
Mai multe ne spune istoricul Gabriel Rusu:
