Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

AUDIO | Povești transilvane. Lotrii ardeleni, spaima Evului Mediu

„Poveștile Transilvaniei există. Ele trebuie doar redescoperite!”. Istoricul Gabriel Rusu aduce la EBS Radio întâmplări de mult uitate din Transilvania.

Gabriel Rusu, profesor asociat la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universități „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, vorbește în episodul de astăzi despre lotrii organizați în cete, care tâlhăreau pe oricine, inclusiv la lumina zilei.

În Evul Mediu transilvan, alături de crimă, tâlhăria sau jaful era considerată o infracțiune cu mare pericol social, spune istoricul clujean.

„Autorii (jafurilor n. red.), numiți de regulă latroni, îi deposedau, prin acte de violență ori amenințare, pe oameni de bunurile lor fie în locuință, fie în locurile publice – orașe sau târguri – fie în păduri sau în alte spații izolate…Tâlharii ardeleni erau organizați în bande, având în fruntea lor lideri cu experiență infracțională, asiduu căutați de poteră, ce acționau pe timp de noapte ori în plină zi cu mult tupeu, uneori deghizați, având asupra lor arme și cai iuți cu care puteau să scape de urmăritori. Sălașele de tâlhari erau bine ascunse în pădurile întunecoase, în zonele muntoase sau în suburbiile marilor aglomerări urbane”, spune Gabriel Rusu.

Aflați aici câteva dintre poveștile care s-au păstrat, tâlhării comise asupra unor străini veniți în Transilvania.

X
X
X