AUDIO | Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Cluj: Costul unor operațiuni va crește substanțial

Odată cu redeschiderea cabinetelor stomatologice din 15 mai, dentiștii vor trebui să respecte numeroase recomandări pentru protecția lor și a pacienților. Asta ar  putea duce la dublarea au chiar triplarea costurilor unor tratamente.

În județul Cluj lucrează peste 1.600 de medici stomatologi. Asigurarea pe cont propriu a echipamentelor de protecție – măști, inclusiv măștile medicale speciale K 95, FFP 2 sau FFP 3, viziere, halate chirurgicale, va presupune costuri suplimentare pentru operațiunile stomatologice, iar în cazul celor mai ieftine, majorarea va însemna dublarea sau chiar triplarea tarifului, spune doctorul Radu Câmpian, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Cluj.

„Estimăm, avem nota de fundamentare pregătită în acest sens, ca tarifele pentru procedurile stomatologice să crească substanțial. Sunt proceduri, tratamente, la care costul echipamentului în sine depășește costurile tratamentului medical propriu-zis. Dacă ceva costa ‘n’ lei, acuma costă ‘n’, nu plus, ci înmulțit cu 2 sau cu 3”, a spus pentru EBS Radio doctoral Radu Câmpian.

Potrivit acestuia, reprezentanții medicilor stomatologi poartă astfel discuții cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru a putea deconta o parte din costul acestor echipamente necesare.

Prețurile vor crește, în special, pentru manoperele cele mai puțin costisitoare în prezent, potrivit lui Radu Câmpian.Președintele CMS Cluj a oferit și exemplul unei intervenții în care costul va crește substanțial.

„La urgență, pui un pansament calmant, pe o cavitate deschisă într-un dinte, un pansament care se închide cu o obturație provizorie. Echipamentul de protecție folosit este același folosit și pentru o pulpectomie (extirparea nervului unui dinte, n.red.), o manoperă care este foarte laborioasă, înseamnă consumabile, instrumentar mărunt, timp foarte lung. Dar echipamentul în sine costă la fel, pentru că el este în sine definit pentru contactul cu pacientul, nu pentru conținutul actului medical ca și valoare pecuniară, financiară.  Un pansament, care înseamnă să pui o buletă pe un material și care ar costa 20, 30, 40 de lei ajunge să coste 200 de lei, că atât costă materialul, cu echipamente, cu combinezoane, materiale, pentru starea de urgență, care este acum, echipamentul costă undeva spre 200 de lei”, a spus Radu Câmpian.

 

Recomandări adoptate de forurile dentiștilor

Colegiul Național al Medicilor Stomatologi din România a formulat în 5 mai un set de recomandări pentru medicii stomatologi, odată cu reluarea activității. Cele mai multe dispoziții au în vedere tratamentul acordat pacienților suspecți sau confirmați Covid-19. Echipamentele de protecție includ măști medicale de specialitate, gen N95 sau FFP2, respectiv FFP3, halate chirurgicale respectiv ochelari sau viziere.

De altfel, dentiștilor li se recomandă să efectueze un triaj telefonic, cu întrebări care vizează eventuale simptome de boală. De asemenea, la intrarea în cabinet, pacienților care vor fi programați la o distanță de 20 de minute, li se va lua febra. De asemenea, medicilor stomatologi li se recomandă evitarea unor proceduri car degajă aerosoli – particule în aer, prin folosirea de turbine sau spray-uri.

Dincolo de recomandările forurilor de specialitate, responsabilitatea deciziei cu privire la acordarea tratamentului aparține medicului stomatolog, arată medicul Radu Câmpian.

 

Măsurile de protecție sunt necesare întrucât în momentul tratamentului, pacienții nu pot purta masca pe față:

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: