AUDIO | Prima zi cu mască obligatorie lângă școlile din Cluj. Ce spun părinții

În județul Cluj, astăzi a fost prima zi în care purtarea măștii de protecție în apropierea școlilor, pe o rază de 100 de metri, a devenit obligatorie. Această măsură se aplică tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani – așadar, trebuie să poate mască atât elevii, cât și părinții lor. EBS Radio a stat de vorbă cu o parte dintre aceștia.

Un echipaj mixt, cu reprezentanți ai Poliției, Poliției Locale și Jandarmeriei, aștepta astăzi, în jurul prânzului, ieșirea elevilor din clasele 0-4 de la școală, pentru a se asigura că aceștia, dar mai ales părinții lor, respectă noua măsură. Mai mult, oamenii legii au atenționat și persoanele care treceau prin fața școlii să își pună masca peste gură și nas, nefiind însă clar dacă măsură li se aplică sau nu și simplilor trecători.

Rând pe rând au apărut și părinții care, fie din responsabilitate, fie de teama amenzilor, s-au conformat. Cei mai mulți dintre aceștia văd măsura drept una utilă, deși sunt unii dintre ei mai rezervați. Puteți asculta răspunsurile părinților, mai jos:

 

Amenzile pentru cei care nu respectă decizia autorităților, luată din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19, sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Măsura autorităților clujene este menită să limiteze răspândirea infectărilor și se aplică tuturor celor care intră în perimetrul de 100 de metri al școlii.

„Măsura era inițial pentru cei care își duc și își aduc copiii de la școli, dar nu putem face diferențieri, că nu mai ajungem nicăieri, să vedem dacă e cineva pe trotuar sau își plimbă câinele. Nu există un interval orar de aplicare, deci se aplică în permanență. Vorbim de un perimetru de 100 de metri, nu o să măsoare nimeni cu pasul această distanță, e vorba de proximitatea școlii”, a spus pentru EBS Radio, prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

În prezent, în județul Cluj, 68 de elevi și 21 de profesori sunt infectați cu noul coronavirus.

 

Ovidiu Cornea

 

 

Ne poți asculta și aici: