AUDIO | TIFF.19 nu ia startul astăzi. Tudor Giurgiu: „E o stare bizară, eram cu toții obișnuiți să fim acum în priză”

Poate să plouă azi la Cluj. Ediția cu numărul 19 a TIFF a fost amânată, iar organizatorii încă speră să aducă filmul în inima Transilvaniei în luna august.

Cea de a 19-a ediție a Festivalul Internațional de Film Transilvania trebuia să debuteze astăzi, însă pandemia le-a dat planurile peste cap organizatorilor.

Chiar dacă a început un fel de relaxare, iar din 1 iunie spectacolele în aer liber pot să se desfășoare, acestea se pot organiza cu maximum 500 de spectatori, care trebuie să poarte măști și să păstreze o distanță de 2 metri între ei.

Președintele TIFF, Tudor Giurgiu, speră ca măsurile să se relaxeze și mai mult până în august, când și-ar dori să organizeze ediția cu numărul 19.

El a declarat la EBS Radio că până atunci vor fi organizate proiecții offline și online.

„Lucrăm la un program de proiecții în aer liber, probabil prin țară, un fel de warm-up… Sigur că vom încerca să respectăm măsurile impuse. Sper eu că până în luna august se va relaxa și mai mult această normă și, cum este și în Europa, se vor permite evenimente cu 1.000 de persoane”, a spus Tudor Giurgiu.

Tudor Giurgiu în studioul EBS Radio, anul trecut, la debutul TIFF 18. Foto: Tiberiu Crișan

 

Pregătirile ar fi fost astăzi în toi, ochii pe prognoza meteo, dar lucrurile stau, din păcate, altfel pentru marea ehipă a TIFF.

„Oamenii stau. E o stare bizară, eram cu toții obișuiți să fim în priză, iar acum e foarte ciudat. Pentru o parte din colegii noștri, TIFF-ul era doar începutul activităților estivale… Nimeni nu se gândea la vacanța aceasta prelungită”, a mai spus Tudor Giurgiu.

Mai multe aflați din discuția pe care Tudor Giurgiu a avut-o cu Angel Rusu la EBS Radio.

 

 

Ne poți asculta și aici: