Vaccinarea în județul Cluj va trece la nivelul următor, cel mai probabil de săptămâna viitoare: imunizare în companiile din parcurile industriale, inaugurarea unul centru „drive-through” în Cluj-Napoca și organizarea de centre mobile în mediul rural.
Până ieri, în județul Cluj s-au vaccinat în medie între 2.500 și peste 3.000 de persoane zilnic, în etapele 2 și 3, iar cifrele au crescut considerabil începând de luni, 20 aprilie, odată cu deschiderea a încă 12 centre de vaccinare, cu serul Pfizer. Astfel, în ultimele 24 de ore s-au vaccinat peste 4.200 de persoane în etapele 2 și 3.
Chiar dacă cifrele vaccinării și Interesul pentru imunizare în județul Cluj este unul din cele mai ridicate din țară, “încă avem planuri mari în ceea ce privește maximizarea procesului de vaccinare”, ne-a declarat subprefectul Irina Munteanu.
Vaccinare în parcurile Tetarom
Primul pas în extinderea numărului de persoane vaccinate va fi imunizarea angajaților companiilor din parcurile industriale Tetarom 1 (Tăietura Turcului), 2 (Bulevardul Muncii) și 3 (Jucu), precum și din parcul industrial din Câmpia Turzii, în centre de vaccinare cu circuit închis.
Ascultați declarațiile subprefectei Irina Munteanu pe această temă, în mini-interviul de mai jos:
Manager: „Sperăm să putem începe vaccinările de luni!”
Compania Emersoan, cu aproape 3.000 de angajați, din parcul Tetarom 2, se află cu pregătirile pe ultima sută de metri, imunizările urmând să aibă loc în dispensarul propriu al comapniei, din incinta sitului industrial.
Cum își organizează compania procesul de vaccinare în regim intern, aflați din mini-interviul de mai jos cu managerul general al Emerson Cluj, Alina Negru.
Companiile Bosch și De Longhi, din parcul industrial Tetarom 3, din Jucu, vor avea de asemenea câte un punct de vaccinare, la care urmează să fie imunizați și angajați de la companii mai mici din parcul industrial.
Drive-through de săptămâna viitoare
La Cluj au intrat în linie dreaptă și pregătirile pentru deschiderea unui centru de vaccinare de tip drive-through, unde imunizarea se va face fără programare.
Cel mai probabil centrul va funcționa în parcarea de la Sala Sporturilor Horia Demian, din Cluj-Napoca, urmând ca în primă fază să fie alocate aproximativ 180 de doze, numărul urmând să fie adaptat în funcție de cerere.
Ascultați declarațiile subprefectului Irina Munteanu pe această temă, mai jos:
Centre mobile în zonele greu accesibile din județ
Un alt demers în curs de finalizare este cel al organizării de centre mobile de vaccinare, în meditul rural: Vrem să le pornim în următoarele zile, vom vedea sub ce formulă. Fie că le vom amplasa în cadrul unor zone greu accesibile, fie în cadrul cabinetelor medicale, ale medicilor de familie sau dispensarelor. Am stabilit opt comune cu zone greu accesibile, care erau la o anumită distanță de centrele deja constituite”, a precizat subprefectul Clujului.
Potrivit acesteia, primarii comunelor centralizează datele cu privire la persoanele care s-au vaccinat deja din aceste zone și care solicită în continuare vaccinarea.
Declarația subprefectului, în format AUDIO, mai jos:
Ovidiu Cornea