AUDIO | Vara unui DJ e la fel de frumoasă și fără marile festivaluri. Un gând bun, de la DJ SHIVER

Alexandru Gherman, @DJ SHIVER,  unul dintre cei mai cunoscuți DJ români, s-a retras la munte imediat ce a început pandemia și a avut o perioadă extraordinară în care a lucrat în lemn și nu a uitat de bucuria pe care ți-o aduce muzica, indiferent de cât de „mare” e scena.

 

Pentru DJ SHIVER, pauza oferită de pandemie a fost binevenită și a reușit să facă în timpul ei mai mult decât muzică sau relaxare: „Tot făceam eu glume că dacă nu îmi iese cu muzica, mă fac tâmplar”, râde DJ SHIVER în discuția cu Angel Rusu la EBS Radio.

Cu marile festivaluri reprogramate pentru 2021, DJ SHIVER reamintește că nu sunt motive pentru a te baza doar pe marile scene. „Dacă e să calculăm, nu poți să spui că te bazezi pe un festival mare, două, trei câte sunt în România. Te bazezi pe evenimentele drăguțe pe care le ai cu oamenii. 50, 100, 200, 400, 500…  Nu prea există în România evenimente mari atât de des încât să te bazezi pe ele; ai o dată, de două ori pe an, te bucuri, îți trăiești visul ăla pe care ți-l dorești de mic și atât. În rest, te duci la evenimente micuțe, anul trecut chiar am fost în toată țara și mi-au plăcut evenimentele mai mici”, spune DJ SHIVER.

Calitate împotriva cantității

„Mie îmi place mai mult să pun muzică cu pupitrul între oameni, să fie atmosferă mai intimă. Vom putea și să dansăm la un moment dat, nu va trebui să stăm doar la distanță de două mâini. Va fi bine, din punctul meu de vedere, iar dacă e să se întâmple ceva evenimente, eu sunt pregătit. Mi-am luat o pauză extraordinară și sunt foarte pregătit să încep,” promite el.

„Aș fi ipocrit să zic că nu îmi place un public mare, ador să pun muzică la multă lume în felul meu, dar niciodată nu se va compara cu un public micuț – calitate împotriva cantității. Mi-ar plăcea să existe un public de 10 mii de oameni în România care sa fie calitate pură; momentan nu avem, dar asta este munca noastră, să creăm un public în România, la 30 de ani de la Revoluție, care sa aprecieze ceea ce facem noi.”

Fără superficialitate, e mesajul transmis de DJ SHIVER în interviul acordat lui Angel Rusu, la EBS Radio:

 

DJ Shiver, la Camping Fain, iunie 2020: