Sociologul Vasile Dâncu a vorbit la EBS Radio despre solidaritatea impresionantă arătată zilele acestea de populație.
A crescut semnificativ numărul celor care doresc sa se implice, să fie voluntari sau să doneze bani. Dar, spune sociologul clujean, aceste eforturi individuale nu sunt organizate. Iar autoritățile sunt cele care ar trebui să facă acest lucru.
„Din păcate, la noi, societatea, politica, instituțiile nu au fost pregătite și nu sunt nici în acest moment pregatite să folosească această imensă solidaritate, acest imens potențial de solidaritate. Solidaritatea trebuie organizată. Am văzut un lucru fantastic. Dacă în materie de donații sunt în general în jur de 20%, unul din cinci oameni care spun că ar dona, sau unul din trei, în cel mai bun caz, acum sunt 70% din oameni care spun că ar vrea să fie voluntari. Peste 60% care ar dona bani sau alte lucruri pentru acest efort colectiv, acest război împotriva unei boli. Dar nu este cine să organizeze această solidaritate. Și asta ar trebui să o facă autoritățile”, a spus Vasile Dâncu la EBS Radio.
Tiberiu Crișan
Sursa foto Facebook/Vasile Dancu