Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Autoritățile și societatea civilă caută încă soluții pe termen lung pentru un Someș curat

O dezbatere pe tema rezolvării problemei deșeurilor plutitoare sau depozitate pe malurile râului a avut loc, joi, la Casa Tranzit.

Chiar dacă problemele cele mai acute sunt pe teritoriul comunei Florești, primarul Clujului, Emil Boc, a spus că pentru a fi eficientă, acțiunea de salubrizare trebuie să ajungă și în restul comunelor din zona de amonte a Someșului. El a precizat că în Cluj-Napoca, acțiunile de curățare a râului se desfășoară cu regularitate.

“De ani buni, prin barajele pe care le-am montat acolo (pe râul Someș, n.red.), chiar zilele trecute am montat unul nou, am împiedicat poluarea cu saltele, cu canapele, cu mizerii, cu sticle, cu plastic din amonte și vom face asta în permanență, colaborăm foarte bine cu Apele Române, care curăță albia Someșului, iar noi ducem ceea ce ei curăță și pun pe mal. Acum important este ca cei din amonte, de la Florești, Gilău, mergând mult mult mai sus, să curețe, în primul rând, malurile, în al doilea rând esta ca după aceea să se monteze pubele peste tot, ca oamenii să știe unde să le și pună (gunoaiele, n.red.) și să îi sancționăm după aceea, dacă nu le respectă”, a declarat primarul Clujului, Emil Boc.

Mai mulți participanți la dezbatere le-au transmis autorităților locale din Florești să sancționeze drastic depozitarea de deșeuri din construcții și gunoi menajer pe malurile Someșului. Reprezentanții primăriei comunei susțin că problema s-a perpetuat, deși au aplicat deja amenzi și că vor aloca bani pentru ecologizarea malurilor, printr-un proiect de Consiliu Local. Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a solicitat de, altfel, instituției să curețe malurile râului, după ce au aplicat recent o amendă de 75.000 de lei. Autoritățile din comunele de pe cursul Someșului trebuie să disciplineze mai mult locuitorii, afirmă cei de la Apele Române Cluj.

“Din punct de vedere legal, singurul lucru pe care îl putem face este să verificăm ulterior măsurile, pe parcusul îndelungat al timpului. În cadrul controalelor noastre de salubritate se verifică, e vorba de parcursul unor ani, dar se și intervine. De multe ori se curăță, dar situațiile sunt perpetue, pentru că este vorba de educație civică”, a spus Carmen Grozavu, consilier juridic în cadrul Serviciului Inspecția Apelor de la Apele Române Cluj.

Pentru rezolvarea problemei deșeurilor, societatea civilă trebuie să rămână nu doar un factor de presiune, ci și un actor în luarea deciziilor, consideră inițiatorii dezbaterii.

“Societatea civilă poate să facă mult mai mult decât presiune, din când în când, când le prinde la cotitură pe instituții, trebuie să fie partener constant, într-o coaliție, că-i formală, informală, strategică, pe termen lung, unde eforturile sunt coordonate. Încă nu suntem pe punctul de a fi altceva decât forță de presiune. Probabil va trebui să mai umblăm la presiune, să fim membri la masă (masa unde se iau deciziile, n.red.). Regulat, ritmat, comunicat public”, crede Istvan Szakats, activ în mai multe ONG-uri și moderator al dezbaterii.

Problema deșeurilor care poluează Someșul a reapărut în discuție, după ce un clip video realizat de doi clujeni înfățișa mormane de gunoi, depozitate pe malurile râului, în zona comunei Florești. Pe internet, organizatorii Someș Delivery au inițiat și o petiție pentru rezolvarea problemei. Peste 3.300 de persoane au semnat, până acum, documentul.

 

Ovidiu Cornea

 

X
X
X