Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Bandă dedicată pentru autobuze pe Calea Florești

Autoritățile locale din Cluj fac primul pas pentru realizarea unei benzi dedicate transportului în comun pe Calea Florești.

Asta după ce recent au fost demarate lucrări de asfaltare a porțiunii de drum de la ieșirea spre Florești până la bretelele de acces pe podul N.

Intervențiile ar putea continua până la intersecția Căii Florești cu strada Răvașului, în funcție de recomandările Direcției Tehnice a Primăriei.

Proiectul benzilor dedicate pe Calea Florești reprezintă o prioritate a municipalității, dar va fi realizat în etape.

„Într-o primă etapă, toate locurile de parcare care sunt oblice vor fi transformate în parcări laterale, adică paralele cu sensul de mers și vom face o bandă dedicată înspre oraș, dar așteptăm avizul Comisiei de Circulație în această direcție, urmând ca într-o a doua etapă, după ce vom demola garajele și vom asigura câteva locuri suplimentare de parcări, pentru parcările formale și informale, să facem pe ambele sensuri benzi dedicate pentru mijloacele de transport în comun. Această demolare a garajelor se va face după ce vom verifica starea platformelor din punct de vedere juridic și al revendicărilor”, a declarat pentru EBS Radio viceprimarul Dan Tarcea.

Autoritățile doresc să prelungească benzile dedicate care leagă cartierul Mărăști de zona centrală, până pe Calea Florești. Principala provocare o reprezintă sectorul de drum de la intersecția străzii Moților cu Calea Mănăștur, unde a fost lansat un proiect mai amplu, care presupune însă și realizarea de exproprieri.

 

Ovidiu Cornea

 

Sursa foto: Google Maps/Liviu Danciu

X
X
X