20.948 de elevi din toată țara vor primi în acest an şcolar bursa „Bani de liceu”, anunță Ministerul Educației. Lista finală a beneficiarilor a fost publicată astăzi, pe site-ul instituției. Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” este derulat de Ministerul Educaţiei din anul 2004. Prin intermediul acestuia, fiecare elev beneficiar primește lunar, pe toată durata cursurilor, suma de 250 lei ca formă de sprijin pentru continuarea, respectiv finalizarea studiilor.



