Pandemia le-a arătat multor angajatori dar și angajaților că unele joburi pot fi prestate inclusiv de la domiciliu, cu o productivitate similară, a spus la EBS Radio managerul Ejobs, Bogdan Badea.

“Dacă acele companii care apelează la aceată modalitate de lucru vor face la fel și în viitor, vom asista pe termen mediu, mai mult decât scurt, la o separare clară: cei care vor să muncească remote (de la distanță, n.red.) și o ofertă a angajatorilor care permit acest lucru, pe termen nelimitat, deci nu doar o zi două și vom avea și mixul dintre ele: hibridul de care se tot vorbește, ‘2 zile cu 3 zile’, care îi va mulțumi și pe unii și pe alții, sau pe cei care vor și acasă dar și de la birou”, a spus Bogdan Badea, într-un interviu video, acordat pentru EBS Radio.
Specialist în resurse umane și de peste 3 ani manager la Ejobs, una din principalele platforme de recrutare din România, Bogdan Badea este unul din invitații Conferinței internaționale a Clusterelor din Transilvania (TCIC) care se desfășoară azi și mâine (16-17 iunie) la Cluj, context în care ne-a acordat și acest interviu.
„În sfârșit avem deschidere către munca remote!”
Dacă în septembrie anul trecut aproximativ 10% din joburile oferite pe platforma de recrutare (variază între 20.000, 25.000 – 30.000 erau remote, procentul a mai scăzut ușor, la 7-8%, dar se menține important:
“Ce este bine este că în sfârșit avem o deschidere către munca remote. Era un subiect super tabu în România, trebuie să fim super cinstiți unii cu alții, nu era un regim de muncă pe care companiile românești și-l doreau foarte mult, era o lipsă de încredere acută în productivitatea oamenilor de acasă, oamenii au dovedit contrariul, că productivitatea este la un nivel cel puțin egal cu atunci când se muncea la birou, mă bucur că am evoluat din acest punct de vedere”, a spus Badea.
Pe lângă domeniul IT, unde existau angajați care lucrau remote și înainte de pandemie, sunt și companii din alte domenii, precum activitățile de call-center, marketing sau din unele sectoare media și de comunicare, care au constatat că angajații pot munci la fel de bine și de la domiciliu.
Video-interviul și softurile de selecatare a experienței relevante
Restricțiile impuse de pandemie au transformat și chiar “automatizat” modul în care sunt intervievați candidații pentru un job, a mai spus Bogdan Badea. Astfel, interviul video a devenit un instrument de bază în recrutare, care aduce beneficii de timp atât companiei cât și candidatului:
„De multe ori ți se cerea să pleci să fugi de la compania la care ești, să stai o oră prin trafic. să transpiri, să intri acolo, poate dura 10 minute, poate nu exista chimie între omul care te recruta și candidat și pierdeau ambii timp, sau salariul pe care îl cerea omul era cu 20% mai mare decât ce oferea compania și iar pierdeau timpul. Așa poți să stai 10 minute, te uiți la cineva video, te placi, zici ‘ok, ce salariu vrei?’, ‘e ok, atât se potrivește, hai să ne auzim mâine din nou’ ”, a spus managerul platformei de recrutare.
De asemenea multe companii au investit și în softuri care le ajută să trieze în mod automatizat o parte din candidați pe baza competențelor și a experienței relevante pentru domeniul căutat. Astfel, recrutorii din companiile respective contactează strict persoanele care întrunesc din start criteriile solicitate.
„Descrie ce ai făcut tu, nu fișa postului”
Experiența în domeniu rămâne principalul atuu al candidaților, dar ea poate fi compensată și de atitudine, sau de cursuri de calificare sau chiar de activități de voluntariat ori de reconversie care arată intersul acestora pentru un anumit domeniu sau job. Povestea fiecărui candidat este însă una personală, a subliniat Bogdan Badea:
„Foarte important să descrii ce ai făcut la locul de muncă la care ai fost, nu să copiezi din fișa postului, ‘am avut atribuții de serviciu, am făcut rapoarte…’; nu, ce ai făcut tu pe bune la locul respectiv, ce ai adus în plus, ce ți-a plăcut de la locul respectiv, ce îți place ție să faci, ce ți-ai dori de la un viitor job, e despre tine, nu e despre fișa postului. Dacă ar fi despre fișa postului m-aș duce la compania în care ești și aș recruta fișa postului, eu îl vreau pe popescu de la compania x, nu fișa postului lui Popescu de la compania X”, a spus Badea.
Relaxările, tradus într-o relansare a joburilor
Introducerea de noi măsuri de relaxare, începând din 15 mai, a dus la un record de aproximativ 33.000 de locuri de muncă noi introduse într-o singură lună pe platforma de recrutare, la un număr de aproximativ 120.000 de candidați. Trendul se menține și în prezent:
“Vedem practic o reechilibrare între ofertă și cerere, vorbim de 120.000-130.000 de candidați și 32.000-33.000 de locuri de muncă, în condițiile în care înainte (în timpul restricțiilor mai dure din pandemie, n.red.) aveam cam 150.000 de candidați și aproximativ 20.000 de locuri de muncă”, a spus managerul Ejobs.
Platforma de recrutare este una din cele mai notorii în domeniu din România, cu circa 4.6 milioane de CV-uri încărcate pe site.
Bogdan Badea a mai vorbit în interviul disponibil în format video și pe pagina de Facebook a EBS Radio, despre cum și ce te ajută să poți face reconversia profesională, trecerea în domenii conexe în cel care lucrezi, dar și dacă și ce metode noi de recrutare folosesc companiile.
Ascultați interviul în format AUDIO, mai jos:


