Bolnavii aflați în evidența ambulatoriilor de la Spitalul de Urgență din Cluj vor primi medicamentele prin poștă

Pacienții aflați în evidența ambulatoriilor integrate ale Spitalului de urgență din Cluj, incluși în programele naționale ale Casei de Asigurări de Sănătate, vor primi medicamente și materiale sanitare prin poștă.

Acest lucru va fi posibil în urma unui acord încheiat între Poșta Română și unitatea sanitară din Cluj-Napoca, și se va face contra cost.

„Trimiterile vor ajunge la ușa pacienților prin serviciul StaiAcasă Plus al Poștei Române care permite clienţilor, persoane juridice publice sau private, livrarea door-to-door a comezilor către clienți. Cu acest serviciu nou al Poștei Române produsele comandate pot fi livrate direct la adresa indicată de client, prin intermediul rețelei companiei”, au precizat reprezentanții Poștei Române.

Toate pachetele vor fi ambalate și transportate conform recomandărilor producătorilor sau distribuitorilor de materiale sanitare, iar acolo unde necesită condiții de frig la transport, vor fi preluate în lăzi frigorifice.

Poștașii vor contacta destinatarul, indicând intervalul orar pentru livrare și vor face livrarea la adresa indicată. Destinatarul confirmă primirea prin semnatură pe un formular și va trebui să plătească contravaloarea taxei de distribuire, care este de 15 lei, fără TVA. Plata se face fie cu numerar, fie cu POS.

Pentru livrările la domiciliu, operatorul național de servicii poștale a format echipe dedicate. De asemenea, toți angajații Poștei Române au fost instruiți în confomitate cu măsurile de prevenire şi limitare a răspândiri a noului coronavirus.

Poștașii vor fi echipați cu măști și mănuși, vor păstra distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu și nu vor intra în locuinţe, distribuirea realizându-se la uşă sau poarta locuinței, potrivit reprezentanților Poștei Române.

 

Sursa foto: Poșta Română

 

Ne poți asculta și aici: