Bolnavii cronici, indiferent de vârstă, vor fi vaccinați în etapa a doua a campaniei de imunizare împotriva Covid-19

Etapa a doua de vaccinare anti-Covid va începe în 15 ianuarie și va cuprinde populația la risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 a venit acum și cu precizări privind populația considerată la risc și care va fi imunizată de la jumătatea acestei luni, respectiv din data de 15 ianuarie când va începe imunizarea persoanelor internate în centrele pentru vârstnici. Tot din 15 ianuarie, de la ora 15.00, se pot fa ce înscrieri pe platforma de programare.

Astfel, pe lângă adulții cu vârsta de peste 65 de ani, în această etapă vor fi vaccinate persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Aici sunt incluse persoanele cu diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate sau severe și afecțiuni autoimune.

De asemenea, în această categorie sunt incluse și persoanele cu imunodepresii severe, respectiv pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi și pacienți infectați cu HIV/SIDA.

Cei care vor dori să se programeze în această etapă o vor putea face personal sau prin intermediul aparținătorilor sau a medicilor de familie. Programările se pot face și aici, când platforma va fi dispăonibilă pentru persoanele din această categorie.

Până luni, peste 125.000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 în România. În județul Cluj, numărul celor imunizați se apropie de 7.400. În prima etapă de vaccinare sunt incluși angajații din domeniile sănătate și social.

 

Ne poți asculta și aici: