Campania de vaccinare anti-COVID pentru lucrătorii din domeniile sănătății și social

În centrele de vaccinare din județul Cluj începe luni campania de vaccinare din etapa întâi pentru persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social – sistem public și privat, potrivit Prefecturii Cluj.

(Foto: RO Vaccinare / Facebook)

 

La Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj procedura a fost finalizată înaintea anului nou și au fost imunizate aproape 400 de cadre medicale.

Urmează acum vaccinarea întregului corp medical de la celelalte spitale clujene. Pentru medici au fost amenajate peste 20 de centre ce vaccinare, în incinta unor unități medicale. După această etapă vor fi vaccinate și persoanele din categoriile de risc, cel mai probabil după mijlocul lunii ianuarie, potrivit autorităților locale. 

Pentru populație în Cluj-Napoca vor fi 13 centre de vaccinare, dintre care 11 în unități școlare și alte două în instituții medicale.

Săptămâna trecută în centrul regional de stocare de la Cluj au ajuns aproape 30 de mii de doze de vaccin, pentru întreaga regiune.

Duminică, la nivel national au fost raportate peste 3.000 de cazuri noi de coronavirus, dintre care 164 în județul Cluj. În spitalele clujene sunt internați în prezent peste 670 de pacienți.

Detalii despre vaccinarea anti-Covid, pe pagina pusă la dispoziție de autorități: RO Vaccinare.

Ne poți asculta și aici: