Castelul Banffy din comuna clujeană Bonțida a devenit tărâmul muzicii. Zeci de mii de petrecăreți au început petrecerea la festivalul Electric Castle, unde până duminică sunt așteptați peste 200.000 de oameni.
Printre headlinerii acestei ediții Electric Castle, se numără formația Limp Bizkit, care a făcut un show unic, aseară, pe scena principală de la Bonțida. Pe domeniul Banffy petrecerea s-a încheiat abia spre dimineață, iar participanții s-au distrat și au dansat ore în șir.
“Atmosfera aș descrie-o ca fiind vibrantă. E un festival pe care nu poți să îl întâlnești nicăieri în Europa. Line-up-ul este mult, mult peste așteptările mele. De exemplu, în seara asta cei de la Limp Bizkit au avut un concert extraordinar de frumos”, explică un participant.
„Ținând cont că am fost numai la prima ediție, mi se pare ceva total schimbat acum că am venit prima dată după mai mulți ani. E foarte tare, România merită așa ceva”, spune un alt tânăr.
Pe lângă concerte, participanții pot profita pe timpul zilei de activități inedite. La ediția din acest an, aceștia au la dispoziție, în premieră, un patinoar, dar şi un spaţiu cu pentru instalaţii new media create special de către artiști din toată lumea.
“Atmosfera este foarte, foarte faină. E foarte fain că ne putem distra și ziua, e important să explorăm și spațiul de aici. Am văzut că este și o atracție nouă: pationoarul, ceea ce mi se pare inedit”, precizează una dintre participante.
De altfel, fiecare zi de festival va aduce experiențe unice, dau asigurări organizatorii.
“Anul acesta festivalul are cel mai eclectic line-up din ultimii ani, pentru că avem o combinație minunată de stiluri de muzică. Avem, bineînțeles, muzică electronica în toate genurile ei, dar avem și foarte mult rock, avem hip-hop, avem pop”, explică Renate Roca-Rozenberg, PR-ul evenimentului.
Astăzi, pe scena principală de la Electric Castle vor urca, printre alții, Dub Pistols și Florence + The Machine. Iar în weekend petrecăreții îi vor putea vedea pe cei de la 30 seconds to Mars, Nils Frahm, Bring Me The Horizon, Subcarpați sau Șuie Paparude.
De spectacol se vor putea bucura și persoanele cu dizabilități. Electric Castle a devenit, oficial, primul festival de muzică din România cu show-uri accesibile persoanelor cu deficiențe de auz. Amber Galloway Gallego, cea mai cunoscută interpretă de limbaj mimico-gestual, specializată în interpretarea concertelor, “traduce” mai multe momente din cadrul festivalului.
Ioana Pîrlea
Ascultă aici materialul difuzat la EBS Radio: