Cazurile din școlile clujene pun pe jar autoritățile: „Sistemul hibrid va fi o realitate și în noul an școlar!”

Cele peste 200 de cazuri de elevi și aproape 40 de cadre didactice confirmați cu Covid-19 le dau bătăi de cap celor responsabili de gestionarea procesului de învățământ dar și din punct de vedere sanitar.

Foto arhivă

Un număr de 202 elevi și preșcolari și 37 de cadre didactice și nedidactice ale școlilor și grădinițelor din județul Cluj erau confirmați cu Covid 19 miercuri – când se face și centralizarea săptămânală a cazurilor din toate unitățile de învățământ din județ. Vorbim de aproape 150 de clase și grupe din 60 de unități de învățământ, cu cursuri comutate în online. Școlile unde miercuri erau cele mai multe clase în online,

Din cei aproape 3.500 de elevi și preșcolari din aceste clase cei în vârstă de peste 12 ani vaccinați au putut participa în continuare la cursuri în format fizic.

De altfel există asemenea situații, după cum ne-a explicat Marinela Zamfir, directoarea Liceului Nicolae Bălcescu, unde joi 11 clase aveau cursurile comutate în online:

După opt zile elevii pot reveni la cursuri dacă sunt testați negativ cu un test rapid, la cabinetul școlar. La Liceul Lucian Blaga miercuri erau patru case în online, dintre care una în care elevii au parcurs această procedură, după cum a explicat directoarea Laura Ungurean:

Cazurile din prima săptămână, fără legătură cu școala

Am încercat să aflăm în ce măsură cazurile din rândul elevilor au legtură cu interacțțiunea acestora de la școală – deși aici sunt în vigoare măsuri de distanțare în clasă și de port al măștii – ori sunt “moștenite” din perioada premergătoare începerii noului an școlar.

Mihai Moisescu, șeful Direcției de Sănătate Publică Cluj, care a transmis totodată și un mesaj către părinții ai căror copii prezintă simptome respiratorii:

„Am mai lucrat în sistem hibrid, o vom face din nou!”

În special în școlile din Cluj-Napoca, unde rata incidenței cazurilor a fost în unele perioade una ridicată, sistemul de învățare hibrid (cu împărțirea claselor pe grupe și alternarea cursurilor online cu cele clasice) a fost practicată intens, a spus șefa Inspectoratului Școlar Cluj, Marinela Marc:

“Ca predare este destul de dificil, să le explici și celor din fața calculatorului și celor din clasă, simultan. Dar ne-am obișnuit deja, de anul trecut. Va fi foarte dificil să nu existe periodic câte un caz într-o clasă și să se mute cursurile în online, astfel că sistemul acesta cred că va fi o realitate și în noul an școlar”, a spus Marinela Marc.

Șefa ISJ Cluj spune că în ciuda gradului de dificultate suplimentar pentru cadrele didactice chiar și a faptului că într-o clasă numărul elevilor vaccinați poate să nu fie mare prezența fizică a acestora la cursuri rămâne un plus.

Ce a spus inspectorul școlar general despre posibilele cauze ale numărului de cazuri din școli, în funcție de informațiile primate și de la autoritățile sanitare, mai jos:

Ovidiu Cornea

 

 

 

Ne poți asculta și aici: