Centenar în notă digitală. Opera Națională Română din Cluj împlinește 100 de ani

Opera Națională Română din Cluj-Napoca, prima instituție lirică înființată în țara noastră, celebrează 100 de ani de când a ridicat pentru prima dată cortina.

Opera clujeană a pregătit pentru luni, când celebrează Centenarul, un eveniment inedit, invitând publicul de pretutindeni să îi fie alături, dar pe micile și marile ecrane.

În contextul distanțării sociale și a situației aparte resimțită de întreaga lume în această primăvară, Opera clujeană a rămas la fel de aproape de spectatorii săi, care s-au bucurat în acest interval de transmisiile online ale celor mai reprezentative spectacole din arhiva sa.

Planurile făcute înainte de izbucnirea pandemiei anunțau o premieră a operei Aida de Giuseppe Verdi pentru scena clujeană. Totul a trebuit să fie, însă, regândit, dar organizatorii promit un eveniment deosebit, cu numeroase surprize plăcute, clipe emoționante și invitați speciali, chiar dacă sala nu va mai răsuna de aplauze.

„Opera Națională Română din Cluj-Napoca și-a deschis pentru întâia oară ușile pe data de 25 mai 1920, cu spectacolul inaugural Aida de Giuseppe Verdi, un titlu legendar montat pe o scenă care scria istorie”, spun reprezentanții instituției.

De la inaugurare şi până în prezent, pe scena teatrului liric clujean au fost prezentate peste 200 de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile, aici fiind montate totodată peste 40 de creaţii româneşti, multe în premieră absolută.

#Opera100

Am întors sute de pagini de partituri și istorie, am stârnit emoții și trezit curiozități, am ridicat cortina și v-am simțit aplauzele de atâtea ori… 🎶 🎭 Anul acesta împlinim 100 de ani de amintiri și infinite vise pentru viitor. Îi vom sărbători împreună, la Operă, pe prima scenă lirică a țării! La mulți ani nouă, tuturor! La mulți ani, România! 🎉🎵🥂🇹🇩Mulțumim pentru complicitatea zborului SkyLens Media! #100yearsyoung #OperaCluj #Opera100 #LaMultiAniRomania #1decembrie

Publicată de Opera Nationala Romana Cluj-Napoca pe Duminică, 1 decembrie 2019

Prestigiul Operei a fost purtat şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee internaţionale, precum şi a unor solişti de înaltă ţinută artistică, formaţi la Cluj şi deveniţi nume de rezonanţă universală, precum Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Adela Zaharia, Ion Buzea, Lucia Stănescu, Carmen Oprişanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Ștefan Pop, Mihai Zamfir, Zoltán Nagy și mulți alții.

Printre noile proiecte se numără Opera Aperta, o inițiativă inedită care reunește an de an mii de spectatori în piețe centrale ale orașului prin spectacole grandioase prezentate în aer liber, oferite în deschiderile și închiderile stagiunilor.

De asemenea, Balul Operei este un eveniment care aduce primăvara de pe ringul de ballroom, în prezența unor invitați de renume internațional.

Un alt proiect, Studioul de Operă „Lya Hubic”, încurajează talentul și excelența tinerilor artiști în cadrul unui program academic special, la care se adaugă și Opera Story Magazine – singura revistă de profil publicată în țara noastră.

Poveștile, dar și reușitele Operei Române din Cluj vor fi spuse live, chiar la împlinirea celor 100 de ani.

Astfel, luni, sunteți invitați la o gală prezentată de apreciații soliști Carmen Gurban, Diana Țugui, Iulia Merca, Marius Vlad Budoiu, Hector Lopez, Cristian Mogoșan, Geani Brad, Cristian Hodrea și Petru Burcă, acompaniați de Vlad Baciu la vioară, Rareș Munthiu la vioară, Cristian Suărășan la violă și Vlad Rațiu la violoncel, sub bagheta Maestrului David Crescenzi, în regia Mihaelei Sandu și a Cristinei Albu, are asigură regia de scenă-culise.

Momentele muzicale vor fi completate de interviuri-surpriză, într-o emisiune prezentată de Sebesi Karen Attila.

Spectacolul aniversar OPERA 100 va fi transmis live pe TVR Cluj și pe pagina de Facebook a Operei clujene luni, 25 mai, de la ora 18:30.

 

Foto: Opera Națională Cluj-Napoca

 

Ne poți asculta și aici: