CFR Cluj a învins, în weekend, în deplasare, formația FC Botoșani, cu scorul de 2-0, în etapa a patra din play-off-ul Ligii I de fotbal.

Ambele goluri au fost înscrise de Ciprian Deac. Mijlocașul „feroviarilor” a ajuns, astfel, la 50 de reușite în campionatul României.
CFR Cluj se menține pe primul loc în Liga întâi de fotbal și s-a distanțat la șapte puncte de Universitatea Craiova, care are, însă, un meci mai puțin disputat, respectiv la 9 puncte de FCSB.
De altfel, formația din Oltenia este următoarea adversară a echipei antrenate de Dan Petrescu. Partida dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova se va disputa duminică, 28 iunie, în Gruia, de la ora 20:00.
Sursa foto: https://www.facebook.com/cfr1907/


