Cluj-Napoca va fi de joi în scenariul roșu. Școlile și grădinițele trec la învățământul online, iar purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile deschise

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis impunerea de noi măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, în condițiile în care numărul de cazuri de Covid-19 crește în Cluj-Napoca și județ.

Foto: Tiberiu Crișan

 

Noile măsuri restrictive intră în vigoare de joi, 22 octombrie, începând cu ora 00.00 în localitățile unde s-a depășit o incidență de 3 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori, respectiv Cluj-Napoca, Florești și Tritenii de Jos.

Astfel, purtarea măștii, în așa fel încât să acopere atât nasul, cât și gura, va fi obligatorie în toate spațiile deschise, pe stradă, indiferent dacă este aglomerație sau nu. Obligativitatea de a purta mască revine tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 5 ani.

Începând de joi, toate școlile și gradinițele vor trece la scenariul 3, învățământ exclusiv online. În schimb creșele vor rămâne deschise în această perioadă.

De asemenea, prefecul Clujului, Mircea Abrudean, a anunțat că se va suspenda activitatea în interior a restaurantelor și cafenelelor, care vor putea însă oferi servicii de catering și livrare la domiciliu. Terasele, acolo unde există, vor rămâne deschise. De asemenea, restaurantele si cafenelele din hoteluri și moteluri vor putea servi, în interior, clienții care sunt cazați.

Tot de joi, se va suspenda activitatea sălilor de spectacole și a cinematografelor. Aceeași măsură a fost impusă și pentru sălile de jocuri de noroc.

În cele trei localități se vor lua, de asemenea, măsuri în ceea ce privește accesul în lăcașele de cult.

Când incidența cazurilor de Covid-19 va scădea în orice localitate la mai puțin de 3 la mia de locuitori, aceste restricții vor fi ridicate, a mai anunțat prefectul.

„Din păcate am fost nevoiți să recurgem la aceste măsuri, din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19. Sperăm ca oamenii să înțeleagă situația și să reușim să scădem presiunea asupra personalului medical. Chiar dacă am deschis și Spitalul Clujana pentru cei cu Covid-19, asta nu înseamnă că sunt suficiente locuri în spitale”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Astfel de măsuri au fost luate deja începând de ieri la Săcuieu, Sâncraiu și Săvădisla, dar și în Gherla, Câțcău și Sic, începînd din 15 octombrie.

Ne poți asculta și aici: