În perioada în care magia sărbătorilor de iarnă începe să se facă simțită, mai multe asociații din Cluj fac apel la clujenii care se pot implica în diferite proiecte umanitare.
Fie că aleg să se implice ca voluntari, ori doar să doneze diferite produse, cei care vor să facă o faptă bună au la dispoziție numeroase proiecte.
Mai mulți pasionați de off-road își pun de câțiva ani la bătaie propriile mașini, dar și timpul pentru a duce pachete familiilor izolate din Munții Apuseni.
Voluntarii CERT Transilvania încă strâng în aceste zile alimente neperisabile, dulciuri, rechizite și jucării.
„Destinatarii produselor sunt 130 de familii care au în componență 90 de copii. Oricine dorește să se implice este bine venit și noi apreciem orice ajutor și orice susținere. În cursul zilei de vineri, în zona de food court a centrului comercial de la ieșirea spre Florești, Vivo, vom avea un stand amenajat unde cei care doresc pot să vadă ce facem și dacă doresc, bineînțeles, să contribuie cu ceva”, a declarat la EBS Radio Dan Jecan, președintele asociației CERT.
Tot pentru oamenii din comunitățile izolate strâng pachete și cei din proiectul „Din Suflet pentru Apuseni”. Alimentele, produsele de igienă sau articolele pentru copii pot fi donate până în data de 13 decembrie la Centrala de Escaladă.
Clujenii care vor să facă o faptă bună pot să doneze alimente și pentru vârstnicii din centrele de zi din Cluj-Napoca și de pe Valea Arieșului, în cadrul proiectului „Nepoți de Crăciun”. Cei care vor să se implice sunt așteptați să doneze produse duminică, de la ora 11.00, la Platinia.
De 12 ani deja, pentru zeci de mii de copii nevoiași din România, Crăciunul înseamnă cadouri în… cutii de pantofi. Cei care vor să se implice trebuie să așeze până în data de 15 decembrie, într-o cutie în care a fost încălțăminte, obiecte potrivite pentru copii cu vârste între 2 și 18 ani – de la dulciuri, la articole vestimentare.
„Acest cadou primit într-un moment nu foarte fericit din viața unui om este o sămânță care va înflori după aceea, când va fi el adult sau adolescent. Se va gândi cum el a primit un cadou când nu a fost niciun cadru optim ca el să primească un cadou și, apoi, va face la rândul lui același lucru când va fi mare”, a spus și Valentin Vesa, inițiatorul ShoeBox.
Un alt proiect umanitar de amploare este cel în care clujenii pot veni în sprijinul copiilor din Sierra Leone, una dintre cele mai sărace țări din lume. Cei interesați pot dona la căsuța specială de la Târgul de Crăciun ghiozdane pline cu rechizite și jucării, care vor ajunge în Africa, prin intermediul a doi clujeni pasionați de off-road care vor participa în luna ianuarie la o competiție internațională de amploare.
Ioana Pîrlea
Sursa foto: Facebook/Din suflet pentru Apuseni