Clujenii se mobilizează. Studenții mediciniști fac cumpărături pentru persoanele în vârstă.

Mobilizare, la Cluj, pentru persoanele vulnerabile la infecția cu Covid-19.

Organizația Studenților Mediciniști se ocupă, de astăzi, gratuit, de transportul cumpărăturilor pentru persoanele vârstnice sau cu diverse afecţiuni care le pun în pericol sănătatea.

Plata produselor se face în momentul livrării, la domiciliu. Mai multe găsiți pe pagina de Facebook a Organizației Studenților Mediciniști din Cluj.

„Avem un dispecerat unde persoanele pot să sune și să ne dea comanda, urmând să fie livrată în maximum 24 de ore. Este vorba despre produse alimentare, nealimentare sau ne pot da chiar rețete ca să le cumpărăm medicamentele. Totuși, trebuie să ne încadrăm într-o sumă rezonabilă, cam 100 de lei, și fără lucruri foarte grele”, a declarat pentru EBS Radio Robert Mîndreanu, coordonatorul campaniei.

Bisericile se implică și ele

 

Tot începând de astăzi, cantina socială a Parohiei Ortodoxe Sfânta Treime oferă, gratuit, masa de prânz la domiciliu pentru vârstnici și bolnavi.

De asemenea, Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla îi îndeamnă pe credincioși și pe reprezentanții asociațiilor care desfășoară activități social-caritative, să-i ajute pe cei aflați în nevoie.

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Citește și:

Vă ajutăm din Cluj! | „În vremuri de criză e nevoie de implicare și solidaritate!”