Clujul a ajuns la 1.741 de cazuri confirmate de Covid-19. Emil Boc: „Avem încă situația sub control și ne bazăm pe conformarea voluntară a cetățenilor”

Județul Cluj este încă departe de zona roșie în ceea ce privește numărul cazurilor de Covid-19, dar nu este la nivelul cel mai scăzut de îmbolnăviri de până acum.

În ultimele 24 de ore, 36 de clujeni au fost diagnosticați cu Covid-19.

„Suntem din nou în faza ‘dinților de fierăstrău’ – crește, scade. Am fost într-o fază de platou, dar din nou revenim în faza asta, cu creșteri și scăderi. Situația nu se stabilizează nici în sus, nici în jos”, a spus primarul Emil Boc.

În total, la Cluj au decedat 51 de persoane care aveau Covid-19, inclusiv pacienți din alte județe. De asemenea, numărul cazurilor confirmate în județ a ajuns la 1.741. În ceea ce privește cazurile per mia de locuitori, este vorba de 2,52 la mie.

„Clujul este departe de zona roșie, dar nu este nici la nivelul cel mai scăzut. Suntem într-o zonă controlabilă… Avem situația sub control, în primul rând datorită medicilor și a locuitorilor, dar fără suportul lor în continuare nu putem ține situația sub control. Acum, pandemia se ține sub control în afara spitalelor, pentru că în spitale este prea târziu”, a mai spus primarul Clujului.

Boc a subliniat că este esențial ca oamenii să respecte cele trei măsuri elementare – spălatul pe mâini, distanțarea socială și puratul măștii – singurele care pot opri răspândirea acestui virus și, implicit, supraaglomerarea sistemului sanitar.

„Noi am făcut apel la conformarea voluntară, pentru că asta este cheia. Nu am vrut să dăm amenzi pentru că dacă nu ai cetățenii de partea ta, oricum nu ai 325.000 de polițiști să pui în spate la fiecare clujean ca să respecte legea”, a mai spus primarul.

 

Ne poți asculta și aici: