Clujul are cea mai mare rată de promovare la BAC. Avem și zece candidați cu media 10!

Peste 77% dintre absolvenții de liceu din județul Cluj care au susținut examenul au promovat, iar 10 au obținut media maximă.

Astfel, Clujul este pe primul loc în țară după rata de promovare a exemanului, potrivit Ministerului Educației Naționale, înainte de rezolvarea contestațiilor și publicarea rezultatelor finale.

125 de elevi din județ au obținut nota 10 la Limba română, în timp ce 26 de note maxime s-au înregistrat și la examenul de Limba maternă.

Cele mai multe note de 10, peste 350 s-au înregistrat, însă, la proba la alegere a profilului. Din cele 300 de note de 10 la proba obligatorie a profilului, 89 au fost la Matematică, iar restul la Istorie.

În acest an, la examen s-au prezentat foarte mulți absolvenți și din promoțiile trecute. Astfel, dacă e să ne raportăm strict la promoția curentă, rata de promovabilitate a fost în județ 83,69%. Pentru candidații din promoțiile anterioare, rata de promovare este 36.22%.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat și în Sibiu – 71.8%, Iaşi – 71.4% şi Braşov – 71.00%. În Capitală, rata de promovare a fost de 70%.

Judeţele în care ratele de promovare au fost sub 50% sunt Ilfov – 32.2%, Giurgiu – 42.4%, Mehedinţi – 47.8% şi Gorj, cu 49.7%.

 

Ovidiu Cornea