Clujul decide după ce reguli pot fi utilizate trotinetele electrice

Clujenii mai pot trimite până luni propuneri pentru Regulamentul de funcționare a trotinetelor electrice închiriate printr-o platformă online. Prezența acestor trotinete, încă din vară, pe străzile municipiului a provocat deja numeroase critici și dezbateri în contradictoriu.

Locuri fixe pentru închirierea trotinetelor electrice, evaluarea impactului de mediu al folosirii acestora, dar și amplasarea de indicatoare, au fost printre sugestiile făcute la dezbaterea publică de miercuri seară.

Regulamentul suspus dezbaterii stabilește zone unde trotinetele electrice nu pot fi parcate, precum perimetrele din jurul stațiilor de autobuz, al trecerilor de pietoni și al intersecțiilor. Autoritățile trebuie să învețe însă din exemplul utilizării necontrolate a bicicletelor comunitare în alte orașe europene, sau din lume și să definească stații fixe și pentru trotinetele electrice, spune directorul executiv al Clubului Cicloturistic Napoca, Radu Mititean:

„Au fost multe orașe victime ale unor asemenea acțiuni ‘pirat’, în care firme au descărcat peste noapte flote imense de biciclete și s-a ajuns la niște blocaje teribile, în anumite zone, mai ales la orașele mari. Era previzibil că o să vină un val de trotinete electrice, la fel cum au venit în alte părți și o să mai vină poate și un val de biciclete electrice. De aceea ar trebui să fie virtual delimitate zone clare de parcate și nu zone vagi, ca ele să stea grupate, nu peste tot, așa cum le vedem în ziua de astăzi, altfel compromitem ideea și este păcat”, spune Radu Mititean:

Operatorii fac apel la flexibilitate

Amplasarea de trotinete electrice în locuri prestabilite reduce beneficiile ideii de transport alternativ, a spus reprezentantul unuia dintre operatorii acestor vechicule, Luca Mateescu. Ce am observat în alte locuri unde am avut competitori care au definit stații fixe după propria opinie, și nu după o analiză de date, e rata de utilizare medie la cel puțin jumătate. De ce vrem flexibilitate mai mare și de ce cerem noi reguli generale și un mecanism coercitiv la nerespectarea regulilor versus definirea stațiilor fixe este pentru că cetățeanul, dacă la finalul zilei are 3 opțiuni, 3 locuri, ca la mijloacele de transport public, de a lua un astfel de mijloc de transport, pur și simplu îl va lua mult mai rar. Și beneficiile, cu privire la care putem să fim de acord sau nu că există, în acel moment se anulează.”

Utilizarea trotinetelor electrice va fi încurajată de municipalitate, dar reglementată, iar impactul de mediu al folosirii acestora va face obiectul unor analize viitoare ale administrației, ca parte a strategiei de reducere a emisiilor poluante, a precizat primarul Emil Boc.

„Am reținut de la toți participanții nuanțele spuse, mai aveți 3 zile la dispoziție, după dezbaterea de astăzi [miercuri, n.r.], deci până luni, dacă doriți să concretizați și cu articol nou, modificat. Acum echipa tehnică a primăriei va avea 10 zile să integreze și să răspundă la fiecare din propunerile făcute, după care îl vom înainta (Regulamentul, n.red.) spre dezbatere Consiliului Local; va fi forma finală a dezbaterii, înainte de vot, iar după vot, urmează aplicarea, pe baza celor 3 „D”-uri: dezbatere, decizie și disciplină”, a spus primarul Emil Boc.

Regulamentul de utilizare a trotinetelor electrice în Cluj-Napoca a fost elaborat după ce, începând din luna iulie, sute de astfel de vehicule au fost instalate în oraș. Forma finală a proiectului de Regulament va fi finalizată astfel până la finalul lunii, urmând să ajungă pe masa consilierilor locali.

Despre perspectivele clujene ale trotinetelor electrice în emisiunea Forum EBS, joi, de la ora 19:00, cu Ovidiu Cornea, la EBS Radio. ON AIR pe 90,4 FM în Cluj-Napoca și 94,8 FM în Dej, iar ON-LINE, la: EBS Radio Live

 

(Foto: EBS Radio / Cluj-Napoca, august 2020)

Ne poți asculta și aici: