Clujul va avea o nouă pădure-parc

La Cluj-Napoca a început plantarea primilor 150 de arbori din cei 1.500 care vor forma „Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor”.

Proiectul cu finanțare europeană e amplasat pe Bulevardului Muncii, pe o suprafață de 21,3 hectare. Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor va avea, printre altele, zone de poiană, grădină urbană închisă, un punct de belvedere, dar și o tiroliană.

Valoarea proiectului este de aproape 23 de milioane de lei și este finanțat din fonduri europene. Potrivit Primăriei clujene, acesta include „o zonă de protecție cu puieți forestieri (pe o suprafață de 70.000 mp), zone de poiană, zone decorative, mobilier urban, două clădiri cu funcțiuni publice, două pasarele care să faciliteze trecerea din partea estică în partea vestică a sitului și viceversa, punct de belvedere, tiroliană pe un traseu de 250 de metri, cu o diferență de nivel de 19,50 m, parcare (603 mp), grădină urbană închisă (pe o suprafata de 4 517 mp), zonă pentru plimbarea câinilor.”

Valoarea totală a proiectului este de 22.861.202,24  lei. Finanțarea europeană este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

Ne poți asculta și aici: