Concertele pot fi gustate și în miezul zilei. Și puteți face asta la mini-recitalele de orgă care au loc zilnic, de astăzi și până sâmbătă, inclusiv, la Biserica Reformată de pe strada Mihaiul Kogălniceanu.
Sute de persoane au participat, luni, la prima reprezentație sub genericul „Concert de orgă la prânz”. Oamenii spun că muzica bună poate fi ascultată la orice oră și, mai mult, un concert pe timpul zilei oferă și avantaje.
„E foate bine că este și la aminază, pentru că seara nu poate veni toată lumea. Așa am venit eu, la amiază”, spune o clujeancă.
„E foarte bine să fie concerte și în timpul zilei, poate pentru un public mai tânăr sau mai în vârstă, care se deplasează prin oraș în diferite ore ale zilei. Muzica este întotdeauna bine-venită. Iar faptul că este în biserică ajută și la acustica unui concert de orgă, care a fost foarte reușit și ne bucurăm că putem să ascultăm asemenea concerte aici la Cluj”, a spus și un bărbat încântat de concertul de orgă.
Concertele din miezul zilei durează doar 30 de minure și le oferă o experiență diferită și artiștilor.
„Este diferit. Eu mă pregătesc altfel. Dimineața, după ce mă trezesc, vin înainte de concert și repet mai mult decât, de exemplu, aș cânta seara. Mi se pare foarte frumos ca jumătate de oră, în caniculă, mai ales după concerte seara, a doua zi la amiază să mergem să medităm, să ascultăm muzică”, spune organista Csengeri Kostyák Zsuzsa, protagonista concertului de astăzi.
Concertele de orgă de la prânz au loc în cadrul celei de-a zecea ediții a Zilelor Culturale Maghiare de la Cluj. Accesul la reprezentațiile care încep la ora 12.00, este gratuit.
Ovidiu Cornea