Covid – 19 | Se limitează deplasările între orele 6.00 și 22.00

Ministrul de Interne, Marcel Vela a prezentat astăzi noi măsuri pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu Covid-19.

Românii vor trebui să își limiteze deplasările, pe care le vor putea face doar între orele 6.00 și 22.00. În mall-uri vor fi deschise doar magazinele alimentare și farmaciile. De asemenea, de duminică seara, cetățenii străini și apatrizii nu vor mai putea intra în România, decât în anumite condiții. Ministrul Internelor, Marcel Vela, a anunțat și noi reguli privind nerespectarea izolării la domiciliu și carantinei.

UPDATE

Ministrul de Interne a prezentat în această seară Ordonanța Militară nr. 2 care prevede noi măsuri în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus.

Astfel, se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară, urmând să fie rezolvate doar urgențele.

Se va suspenda activitatea de comercilizare cu amănuntul în centrele comerciale, cu excepția produselor alimentare, a celor pentru animale și a produselor farmaceutice, din data de 22 martie, ora 22.00.

Se limitează deplasările oamenilor

Potrivit ministrului de Interne, trebuie evitată deplasarea și formarea oricărui grup de persoane. Trebuie evitată formarea unui grup mai mare de trei persoane care nu locuiesc împreună.

Astfel, între orele 6.00 și 22.00 – oamenilor li se recomandă să iasă din casă doar pentru a merge la serviciu, pentru a cumpăra bunurile de pentru necesarul de bază sau pentru a merge la medic, pentru a duce copilul la medic sau în cazul în care îngrijesc pe cineva.

Oamenii vor putea face deplasări scurte în afara locuiței pentru activitate fizică sau pentru a-și plimba animalele domestice.

Între orele 22.00- și 6.00, circulația persoanelor este permisă doar în interes profesional și va trebui prezentată o legitimația de serviciu, adeverință de la angajator sau declarație pe proprie răspundere. Această măsură intră în vigoare din 23 martie, de la ora 22.00.

De duminică, de la ora 22.00 se va interzice intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor. Aceștia vor putea trece frontiera dacă sunt în tranzit și vor circula pe un culor special.

Noi măsuri pentru persoanele izolate la domiciliu sau aflate în carantină

Persoanele izolate la domiciliu, care părăsesc locația fără aprobarea autorităților sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și vor fi plasate direct în carantinp, sub pază, a anunțat ministrul Marcel Vela.

De asemenea, persoanele aflate în carantină, care părăsesc locația fără aprobarea autorităților vor fi carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Aceste persoane nu vor fi exonerate de răspunderea penală, iar măsura va intra în vigoare începând de duminică.

Urmăriți declarațiile făcute de ministrul de Interne și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat.

Declarații de presă la sediul MAI

Declarații de presă la sediul MAI

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Sâmbătă, 21 martie 2020

 

Ordonanța militară

MAI – Ordonanță militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 232 din 21 martie 2020.

🔴Art. 1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22,00, ora României.

🔴Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22,00, ora României.

🔴Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

🔴Art. 4. – În intervalul orar 6,00-22,00 se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

🔴Art. 5. – (1) În intervalul orar 22,00-6,00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, corpului diplomatic și personalul care asigură serviciile de utilitate publică.
(6) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22,00, ora României.

🔴Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României pe culoare de tranzit organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22,00, ora României.

🔴Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
(3) Măsurile dispuse potrivit alin. (1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

🔴Art. 8. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
(2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute la alin. (1).
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

🔴Art. 9. – (1) Ordonanța militară nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:

(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, precum și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora.”
2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 t.”
3. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

🔴Art. 10. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art. 1 și 2;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7;
c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6.
(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art. 1-7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

🔴Art. 11. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin două zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

X
X
X