Cu copacii în căruţă sau în maşină, prin cea mai mare comună din țară. Autorităţile dau din umeri

Mai mulţi locuitori ai comunei Floreşti au semnalat în repetate rânduri, inclusiv recent, tăieri constante de copaci în pădurile celei mai mari localităţi rurale din România. Oamenii sunt intrigaţi de faptul că aproape zilnic pe principale străzi ale comunei trec căruţe încărcate de copaci, fără ca transportatorii să pară că întâmpină vreo piedică.

Resturile de copaci, crengi sau cioturi, au devenit deja obișnuință pentru iubitorii de natură din Florești.
Resturile de copaci, crengi sau cioturi, au devenit deja obișnuință pentru iubitorii de natură din Florești.

 

Situaţia a fost mediatizată recent de consilierul local din Floreşti Sergiu Leuce, care a anunţat că în urma sesizărilor venite din partea unor floreşteni a sesizat la rându-i Garda Forestieră Cluj şi Poliţia Locală Floreşti. „Mă aştept să se demareze nişte cercetări, să se stabilească dacă acei arbori sunt sau nu tăiaţi ilegal şi bineînţeles persoanele care taie ilegal să fie sancţionate, iar acest fenomen să fie întrerupt”, ne-a declarat Sergiu Leuce. Situația semnalată de el vizează pădurea cuprinsă între zona Cetatea Fetei, strada Cetății, respectiv localitatea Tăuți, din comuna Florești.

Pădurea cu privire la care a fost făcută sesizarea recentă, în partea din dreapta, cu verde. În centrul acesteia se află ruinele Cetății Fetei. Fotografie din satelit / Google Maps

 

În perimetrul respectiv se află de altfel și ruinele a ceea ce se presupune că a fost cândva „Cetatea Fetei” nume preluat de altfel de mini-cartierul ANL dezvoltat înainte de 2010 în comună.

Fotografie rcentă, cu un jeep în care a fost încărcat pe repede înainte un copac tăiat la fața locului. Mai des întâlnit este însă transportul de material lemnos cu căruțele.
Fotografie rcentă, cu un jeep în care a fost încărcat pe repede înainte un copac tăiat la fața locului. Mai des întâlnit este însă transportul de material lemnos cu căruțele.

Din informațiile noastre, o bună parte a pădurii respective este privată, dar chiar și așa tăierea de arbori intră sub incidența legilor silvice. Mai mult, locuitori ai comunei spun că fenomenul este prezent și în alte păduri de pe teritoriul comunei, precum Big, La Inață sau Boșor, din Tăuți. De altfel pe celălalt versant de deal, deasupra cartierului Terra, au fost semnalate tăieri de copaci din urmă cu foarte mulți ani, defrișarea parțială și treptată a zonei fiind vizibilă cu ochiul liber.

„Vom face verificări!”

Șeful Gărzii Forestiere Cluj, Istrate Ştețco ne-a confirmat, luni, că instituţia a fost sesizată cu privire la tăieri și transporturi de copaci din pădurea Cetatea Fetei, dar a evitat să se pronunţe asupra situaţiei, chiar dacă fenomentul nu este unul apărut peste noapte: “Vom face verificări la faţa locului şi abia apoi voi putea face declaraţii, dacă avem concluzii vă vom anunţa”, ne-a spus Istrate Şteţco. Șeful Gărzii Forestiere Cluj ne-a declarat anterior că intervențiile cele mai eficiente în astfel de situații sunt când inspectoriii forestieri sunt anunțați în timp real și îi pot surprinde pe cei care taie copaci „în flagrant”.

„Nu e de competența noastră!”

Primarul comunei Floreşti, Bogdan Pivariu, ne-a declarat, în două rânduri, că verificarea tăierilor de copaci nu intră în responsabilitatea Poliţiei Locale. “Există alte instituţii care au competenţe legate de păduri, Garda Forestieră, Inspectoratul de Poliţie, colegii de la Poliţia Locală colaborează când sunt solicitați, pun la dispoziție și imagini când li se cer, nu ne putem transforma în pădurari”, ne-a spus edilul.

„Acest fenomen nu e ceva nou!”

Perpetuarea tăierilor de coapci din comună l-a făcut pe un consilier local să ia o poziție publică pe acest subiect. “𝐓ă𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐚𝐜𝐢 într-o veselie. La o simplă plimbare prin pădure se pot observa, în mai multe locuri, cioturi mai noi sau mai vechi. Cioturile nu sunt marcate, copacii par să fie perfect sănătoși și există destule situații în care cei care au tăiat copacii au încercat să ascundă acest lucru cu frunze sau murdarind cu noroi cioturile. Acest fenomen nu este ceva nou. Are loc de ceva vreme, se desfășoară pe tot parcursul anului, nu doar toamna, și pare că a luat în intensitate anul acesta. Copacii sunt tăiați cu drujba și transportati cu masina sau cu căruța. La ritmul tăierilor este greu de crezut că aceștia sunt tăiați doar pentru încălzire pe timpul iernii”, a scris consilierul local Sergiu Leuce luni pe Facebook.

Postarea sa a stârnit și reacţii, iar unii dintre cei care au comentat subiectul au opinat că autorităţile forestiere care gestionează pădurile din zonă nu îşi fac treaba.

Alţii au cerut soluţii: “Şi o soluție cu continuitate? Ca doar aşa sesizată o instituţie la o lună după un furt e mai greu. Nu cumva sunt bugetari plătiți care au o responsabilitate legat de asta? Dacă sunt, pe ei cine ii trage la raspundere, daca nu sunt, facem ceva legat de asta?”, a scris un alt internaut. De altfel, trecerea nestingherită a căruțelor cu lemne pe străzile comunei (uneori chiar cu drujba deasupra) lucru observabil de către orice terecător, îi face pe oameni să considere că fenomenul este tolerat și deloc investigat.

Situația poate fi mai îngrijorătoare decât pare, întrucât în pădurea Cetatea Fetei spre exemplu apar tot mai multe goluri, mai mici sau mai mari, lucru observat de amatorii de plimbări în natură: „Dacă se taie 5 copaci într-o zi, într-un an vorbim deja de un număr impresionant de copaci”, ne-a spus un locuitor al comunei.

„În Floreşti se taie copaci, mai ales în sezonul rece se pot observa multe căruţe dar şi vehicule încărcate cu lemn, din pădurea care este situată în prelungirea străzii Salcâmului (pe versantul vestic din zona cartierului Cetatea Fetei, n.red.). Circulă de obicei dimineaţă întorcându-se până la ora prânzului pe strada Eroilor, unde sunt camera de supraveghere instalate de Primărie, care pot fi folosite pentru identificarea acestor vehicule încărcate cu lemne”, ne-a declarat un alt floreștean.

De altfel și alți floreșteni ne-au declarat în trecut că au sesizat fenomenul, în special prin apel telefonic către Poliția Locală, fără însă a se lua măsuri, mai mult unii fiind luați și peste picior. Oamenii se tem să le ceară socoteală personal celor care taie sau transportă copaci și de aceea consideră că este de datoria autorităților să intervină pentru a limita / stopa acest fenomen.

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: