Culoarea muzicii. Beethoven în Rogvaiv, un proiect unic și special al Filarmonicii clujene

Celebrul compozitor Ludwig van Beethoven va fi aniversat prin intermediul unei serii inedite de concerte la Filarmonica din Cluj.

 

Muzicienii vor prezenta, începând de vineri, șapte reprezentații în care creațiile faimosului artist, de la nașterea căruia se împlinesc 250 de ani, vor fi acompaniate fiecare de câte o culoare tematică.

Chiar dacă toate orchestrele lumii pregătesc evenimente speciale prin care vor prezenta integrala simfoniilor lui Beethoven, proiectul Filarmonicii este unic la nivel mondial.

Asta și pentru ca spectacolele să fie cât mai atractive inclusiv pentru publicul tânăr.

„Dacă primele două concerte au doar Simfonii de Beethoven, următoarele concerte vor avea Beethoven, plus compozitori, Gyorgy Ligeti, Jan Sibellius, Franz Liszt, Alexandr Scriabin, Olivier Messien, care aveau sinestezie. Atunci când auzeau sunete ei de fapt vedeau și culori. Și tot proiectul se bazează de fapt pe această idee de a îmbina culoare cu sunet și sala va fi iluminată la fiecare concert în altă culoare. Orchestra e altfel amplasată, într-o dispoziție nouă, tocmai pentru a reda această atmosferă”, a spus dirijorul Gabriel Bebeșelea, coordonatorul inițiativei.

Prima reprezentație din cadrul proiectului intitulat Beethoven în Rogvaiv, care se va încheia în octombrie, va avea loc vineri de la ora 19, la sala Colegiului Academic. Vor fi prezentate Simfoniile 1 și 2 de Beethoven, respectiv Fantezia pentru pian soliști și orchestră.

 

Ovidiu Cornea

 

X
X
X