Cum începe școala la Cluj? Elevii vor învăța în clase, în funcție de situația epidemiologică și de spații

Modul în care va începe anul școlar în Cluj a fost stabilit: în aproape 320 de unități de învățământ din cele peste 420 din județ, elevii și preșcolarii se vor întoarce, de luni, în sălile de clasă.

În altele aproape 100, cele mai multe în orașe, vor merge zi de zi la școală doar elevii claselor primare și cei din anii terminali, restul urmând să alterneze orele la școală cu cele online.

„În Cluj-Napoca, elevii din clasele 0-IV merg la școală, cu respectarea condițiilor de siguranță, într-un schimb sau două. De asemenea, merg la școală cei din clasele terminale, respectiv a VIII-a și a XII-a. Restul elevilor vor face învățământ hibrid, adică jumătate de clasă acasă, jumătate la școală, iar după o săptămână inversează”, a spus joi primarul Emil Boc, care a precizat că autoritățile și școlile sunt pregătite pentru toate scenariile și a făcut apel la calm, subliniind că vor fi cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 în școli.

Pentru începerea anului școlar, unitățile de învățământ au transformat spații din cele mai diverse în săli de clasă, astfel încât cei mai mulți elevi să poată să vină la cursuri, în condiții de siguranță sanitară.

„Multe clase își vor defășura activitățile în alte spații decât sala de clasă obișnuită, adică în sala de sport, la Centrul de Documentare și Informare, iar în mediul rural chiar în cămine culturale. Foarte multe școli au achiziționat bănci individuale, tablete, laptopuri, camere web, dar și separatoare transparente acolo unde nu s-au găsit alte modalitați pentru ca elevii de clasa a VIII-a și a XII-a să vină toți la școală”, a spus Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Cluj.

Cursurile vor fi reluate exclusiv online în 8 unități de învățământ din județ, dintre care 6 în comuna Aghireșu, unde au fost înregistrate peste 3 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori.

Scenariile după care se vor desfășura orele vor fi actualizate săptămânal, în funcție de situația epidemiologică.

„Putem avea situații în care, de exemplu, comuna Aghireșu să iasă din zona roșie, deci nu va avea o incidență a îmbolnăvirilor de peste 3 la mie și atunci poate să revină la scenariul 2 sau 1, în funcție de propunerea care va veni de la consiliul de administrație al școlii, avizată de Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică”, a spus și prefectul Mircea Abrudean.

Noul an școlar începe luni, în 14 septembrie.

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: