Cum se pregătesc proprietarii teraselor clujene pentru redeschiderea acestora

Redeschiderea teraselor va fi permisă doar cu luarea unor măsuri stricte de protecție. Distanța dintre mese va fi de minimum doi metri, iar la o masă pot sta cel mult patru persoane, dacă nu sunt din aceeași familie.

(Foto: INQUAM Photos / George Călin)

 

Administratorii restaurantelor care dispun și de terase, cu zeci sau chiar sute de locuri, așteaptă un număr de cel puțin două ori mai mic de clienți, odată cu menținerea obligației de păstrare a distanței dintre persoane. Doar jumătate din personal va reveni în primă fază la lucru. Măsurile de protecție vizează atât clienții, cât și personalul, subliniază Florina Moldovan, administratorul unui restaurant cu 500 de locuri pe cele două terase, de pe strada Clinicilor:

„Ne-am pregătit prin distanțarea meselor la doi metri, iar distanța între scaune să fie la 1 metru jumătate. Tot personalul va purta măști, se va face triajul în momentul când vin la muncă, li se va lua temperatura, vom păstra un registru în care vom nota temperatura fiecărei persoane și vom încerca să ne primim clienții prin rezervări. Curtea și terasa acoperită au o capacitate de 500 de locuri, în urma distanțării vom merge la 200 de locuri”, spune Florina Moldovan

Măsuri stricte de igienă

Unele restaurante au pregătit măsuri de protecție inclusiv în bucătărie, explică Lorand Toth, administratorul unui local cu specific italian din Piața Muzeului:

„Foarte multe soluții de dezinfectat la mese și scaune și la personal și la tacâmuri, farfurii ustensile din bucătărie. Din câte am înțeles și acolo sunt niște norme noi prin care tacâmurile după ce le-am spălat și le-am trecut prin mașina de spălat, care dezinfectează termic și chimicale și toate cele trebuie să redezinfectăm. Noi am avut 40 de locuri pe terasă, o să reușim să păstrăm undeva la 24 de locuri, 6 mese cu distanță între ele. Automat pierdem… dacă vin 6 cupluri, asta e, 12 persoane și suntem la capacitate maximă”, a explicat Lorand Toth.

Pentru cei din industria HoReCa, redeschiderea teraselor este importantă pentru a recupera din pierderile cauzate de încetarea activității pe perioada stării de urgență și alertă, spun administratorii. De asemenea ei așteaptă și reglementări prin care să poată deschide, fie și parțial, și spațiile interioare.

Ovidiu Cornea