Cum va fi viața după pandemie? Șaizeci de artiști români și austrieci caută răspunsuri împreună

Un grup de șaizeci de artiști s-au strâns împreună în timpul stării de urgență, lockdown, în singurul fel în care se puteau strânge atunci, online. Forumul Cultural Austriac din București îi provocase să-și imagineze viața și rostul după pandemie. Nu numai viața lor, ci și a noastră, a tuturor. Fiecare s-a filmat, s-a exprimat. A rezultat un mozaic viu colorat. Iar, pentru că intervențiile video ale artiștilor români și austrieci au avut așa mare priză la public, Forumul Cultural Austriac a dus proiectul la nivelul superior, filmul documentar NewTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu. După ce a avut premiera la Viena, filmul ajunge și la Cluj sâmbăta aceasta. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, moderată de producătorul executiv Andrei Popov. Acesta i-a povestit Ancăi Brășfălean și care a fost cel mai surprinzător feedback la premieră, dar și cum s-a construit filmul pe baza intervențiilor video ale artiștilor.

 

Suntem invitați să schimbăm gânduri despre un nou împreună sâmbătă după-amiază, la Academia de Muzică Gh. Dima. Participarea la proiecția filmului este liberă, doar pe baza înscrierii, aici. 

Ne poți asculta și aici: