Ziua de 20 ianuarie este cunoscută la nivel mondial drept cea mai deprimantă din an, sau pe scurt, Blue Monday.
Vremea rece, scurtarea zilei, nostalgia vacanțelor cu ocazia sărbătorilor de iarnă abia încheiate, dar și reticența multor oameni față de prima zi de muncă din săptămână, fac din cea de-a treia zi de luni a lunii ianuarie cea mai deprimantă a anului
Psihologul britanic Cliff Arnal este cel care, în 2005, a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente dintr-un an.
El a ajuns la concluzia că a treia zi de luni dintr-un nou an este marcată de o așa-numită depresie colectivă. De atunci, conceptul Blue Monday a făcut înconjurul lumii, iar noi i-am întrebat pe clujeni cum se simt în această zi. Ce au avut de zis ascultați aici:
Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 2 milioane de români suferă de depresie. Iar cauzele afecțiunii sunt multiple, spune psihologul Denisa Niță, coordonatoarea unei campaniei Blue Monday Romania, desfășurată la Cluj și București.
„Depresia poate fi declanșată de niște evenimente externe, negative, care sunt interpretate în mod catastrofic, insuportabil. Poate nu am avut un partener cu care să merg de Revelion și am avut prieteni în jur, toți în cupluri, și atunci eu mă gândesc că este groaznic că nu am pe nimeni și nu o să am pe nimeni și de fiecare dată e la fel. Așa că nu pot să suport să stau singură. Totodată stresul este un factor care poate declanșa, dar în același timp menține această stare depresivă, prin faptul că ne consumă resursele prin care noi putem să facem față acestor emoții negative”, a declarat pentru EBS Radio spune psihologul Denisa Niță.
Prietenii te ajută să treci cu bine peste momentele dificile
Psihologii spun că tot mai multe persoane cer sprijinul specialiștilor, pentru că suferă de depresie. De altfel, numărul celor înscriși la ședințele gratuite de psihoterapie oferite în cadrul campaniei s-a triplat față de anul trecut și a trecut de 70.
Există mai multe simptome care trebuie să pună în gardă o persoană și să o îndrepte spre specialist.
„În momentul în care dinamica vieții noastre sau cea de zi cu zi se schimbă și în minimum două săptămâni nu ne mai plac lucrurile care ne provocau plăcere înainte, nu mai suntem interesați de oamenii din jurul nostru, simțim mai ales să ne izolăm tot mai mult, atunci ar trebui să fim din ce în ce mai atenți la emoțiile pe care le avem, la gândurile legate de propria persoană. Alte simtompe sunt oboseala fără niciun motiv, somnolența sau insomnia acută și stările de irascibilitate”, a mai arătat psihologul.
Specialiștii spun că unul dintre cele mai la îndemână mijloace pentru a ține depresia departe este întreținerea unor relații autentice cu prietenii și cu cei din jur. În cazul copiilor și adolescenților, familia are rolul de a-i ajuta să se integerze social și să reducă riscul izolării.
Ovidiu Cornea
Sursa foto: pixabay.ro