Dezvoltarea inegală a localităților din Cluj și numărul mic de centre urbane, printre principalele probleme identificate de experții coordonați de Banca Mondială

Mai bine de două treimi din populația Clujului și peste 90% din activitatea economică a județului ar trebui să se concentreze în trei zone urbane mai bine conectate cu localitățile din jur, spun specialiștii care au lucrat la Planul de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj.

Site PATJ Cluj curpinde peste 350 de hărți specializate.

 

Cele 11 studii de fundamentare realizate în cadrul proiectului, la care au contribuit circa 40 de specialiști, se găsesc pe pagina dedicată acestuia: https://www.patjcluj.ro/. Pagina pune la dispoziția tuturor celor interesați peste 2.500 de pagini de analiză și 11 studii de fundamentare realizate în domenii precum planificare și dezvoltare teritorială, arhitectură, patrimoniu cultural, geografie, sociologie, economie, infrastructură sau mediu. Totodată, site-ul curpinde și peste 350 de hărți specializate.

Rețeaua de localități din județ

În capitolul dedicat rețelei de localități din județ, experții arată că județul Cluj ar trebui să aibă, pe lângă zona metropolitană Cluj, alți doi poli importanți de dezvoltare, în jurul zonelor urbane Turda-Câmpia Turzii, respectiv Dej-Gherla. O altă remarcă vizează creșterea numărului de orașe din județ, fie prin crearea unor poli rurali, la Mociu, Iara, Aghireșu și Gilău, fie prin schimbarea statutului unor comune precum Florești, Baciu și Apahida, care îndeplinesc majoritatea criteriilor necesare.

Propunerile echipei de experți fac parte integrantă din noul Plan de Amenajare a Teritoriului Județului, pentru care Consiliul Județean Cluj a contractat serviciile de asistență tehnică ale Băncii Mondiale.

Ovidiu Cornea.

X
X
X